Involuţie

Se strecurǎ ca o felină prin uşa întredeschisǎ. Culoarul ce i se înfăţişa în semiobscuritate era îngust. Pǎşi ferm şi grăbit, motivat. Parcă ştia încotro se îndreaptă. Se simţea atras de un flux magnetic, direcţionat. Îşi scutură chica deasă a părului. Auzi surprins nişte pocnete fine şi scurte. Avea senzaţia că numeroase liţe se scurtcircuitau intermitent. Repetă mişcarea mai puternic.

Constatǎ efectul. Ţeasta îi deveni fluorescentă. Văzu asta prin efect: o luminiscenţǎ îi facilita privirea în spaţiu. Înainta mai sigur acum, cu inima bătând tumultuos. Curând îşi simţi întreaga fiinţǎ învăluitǎ de-o căldurǎ plăcută, mai ales obrajii. Instinctiv duse mâinile spre faţǎ. Se atinse precaut, parcă  se aştepta la ceva. Într-adevăr. Se întâmplǎ. Mâinile se contaminară de luminiscenţa pâlpâitoare. Îşi lǎsǎ repede braţele pe lângă trup şi simţi o plăcută electrizare care se metamorfoză într-un strat fosforescent ce-i invadǎ straiele. Fiecare pas făcut era un amplificator curios al aureolei câştigate. Nu  se temea, nu-şi cerea explicaţii. Înainta cu senzaţia că pereţii se mişcau sesizabil, dilatând culoarul fără să-l scurteze. Perseverǎ. Merse, merse, merse. Pierdu puterea de a socoti scurgerea timpului. Parcă trecuseră…Nu, nu ştia cât…

Grăbi pasul. Dalele culoarului, abia atinse, îi frigeau tălpile. Preocupat de înaintare, remarcǎ târziu că se desprinsese de paviment, plutind spre înainte. Capătul culoarului nu se întrezărea. Lumina iradiatǎ de trup parcă-l îndepărta. Deveni nerăbdător. Îşi mişca braţele, ca omul zorit, încercând să bată aerul rece pentru a grabi mişcarea. Constatǎ că nu-l mai ascultau. Dimpotrivă, se depărtară de trup, cu palmele închegate spre spate. Se lǎsǎ aşa, dându-şi seama că deplasarea era mai prielnică. Îşi spuse în gând, cu uşoarǎ autoironie : regresez. Şi omul-pasăre îşi contiuǎ înaintarea fără să-şi mai poată controla viteza. Deşi nu depunea nici un efort, osteni. Îşi trase pleoapele, apărând ochii de lumina ce-o difuza corpul. Era aproape aţipit când simţi o unduire care îi frisonǎ trupul. Ar fi vrut să se atingă cu mâinile. Dar nu-l mai ascultau.

Un zgomot îl scoase din toropeală. Era acum pe dalele reci şi alunecoase, lungit, dar în mişcare. Zborul de până acum era un târşâit şerpuitor de glace-papier grosolan. Îşi cuprinse braţele cu coada ochilor, deveniseră gheare solzoase. Ce se întâmpla ?! Uită să persiste în autointerogǎri, căci surpriza transformării îl ului mai tare. Şi picioarele-i se deplasau, ca şi braţele, pe lângă corp.

Ce senzaţie curioasă! Halucinaţii, da, halucinaţii. Probabil, efectul întunericului prin care mergea de atât amar de timp !

Nici o clipă nu se oprise din mers. Acum era mai anevoios. “Am obosit cu siguranţǎ”,  gândi. “Dar vreau să ies de-aici !”

O amorţealǎ a picioarelor îngherǎnate îi mai domoli elanul înaintǎrii, dar nu se opri. Fluidul magnetic îl absorbea spre înainte, mai puternic. Încercǎ să-şi cerceteze membrele din faţǎ, dar nu le mai văzu, dispăruseră. Totuşi, înainta. Dar cum ? O scurtă privire spre piept : devenise târâtoare. Vrând să-şi articuleze uimirea, simţi ieşindu-i din gură o limbă lungǎ-lungǎ, de pe care i se prelinse o apă vâscoasǎ, grea, picurând zgomotos pe dale, dar uşurând inaintarea. ,,Culmea ! Truda mi-a ostenit corpul. Înaintez târându-mă că şarpele. Asta e ! Mă cred reptilǎ păcătoasă” Şi se căzni spre înainte. Era din ce în ce mai anevoios.

Privirea resimţea lumina fluorescentă călăuzitoare. Ea şi dorinţa de a ajunge îl împingeau să biruie slăbiciunea. Stai !…a ajunge unde ? La capătul culoarului. Despre ce culoar e vorba ? Se descumpăni, dar mersul nu şi-l opri. “Ce caut aici, pe unde am fost ? Ce am devenit ? Încotro ?”

N-avu, parcă, răstimp de lămurire. Se simţi absorbit ca de o pompă uriaşǎ. Aspirat ! Da, aşa fusese ! Aspiraaaat ! Îşi recunoscu vocea ! Era el, da ! Era el. Dar ce-l împinsese în teribila încercare ? Ignoranţa ? Curiozitatea ? Fusese constrâns de cineva ?

Tot chestionarul durǎ o clipă doar, căci se pomeni în plină zi cu soare. Miji ochii îndureraţi. Urechile-i păcăneau ca tobele. Corpul vlăguit de impactul cu tot, se moleşi, topindu-se într-o băltoacă ce fu secatǎ rapid de arşiţa zilei…