În dimineaţa aceea, exulta de viaţǎ ca un adolescent. Se trezi în faţa unei florărese, cumpărând flori pe care le dărui vânzătoarei de la ziare cu stângăcie şi emoţie, nedumerind biata făptură.
Reveni mai curând acasă, scurtând plimbarea de pensionar matinal. Pe drum, zâmbea trecătorilor. Chiar mima săriturile peste un şotron desenat de picii de pe aleea lui. « Ce l-o fi găsit ? », se întrebau cunoscuţii.
Aproape uitase de anunţul matrimonial trimis la ziar. Îl lansase ca pe SOS-ul celui mai înspăimântat de singurătate om. Redactase anunţul « Domn singur, pensionar, vârsta…, înalt, grizonat, fără obligaţii etc. Caut spre împlinire o doamnă de vârstă… ş.c ».
Timpul trecând, îşi luase gândul de la un răspuns. Şi, iată poftim ! În dimineaţa aceea sosise ! Îl intriga însă condiţia impusă cunoaşterii : să se vadă cu Doamna după 13 săptămâni de corespondenţǎ. Ea va scrie prima. Apoi el. Şi tot aşa.
Când găsi primul plic în căsuţa poştală, se simţi tulburat. De când nu mai primise scrisori ?! Se repezi în casǎ citind pe nerăsuflate conţinutul. Totul era peste aşteptări ! Fire de intelectuală, Doamna se vădea o adevărată calofilǎ, având un stil elegant şi bogăţie de cunoştinţe. Dincolo de caligrafie, răzbăteau o gândire şi o simţire alese.
După fiecare epistolǎ primită, încerca un portret imaginar al Doamnei. Nu-i reuşea proiecţia satisfăcător. Se apucǎ să-i răspundă, crezând că aşa-i va-mplini imaginea.
Întâia scrisoare o concepuse pe calculator şi o scosese la imprimantă, ca pe orice hârtie scrisă în ultimii ani. De la a doua însă, renunţǎ la tehnica modernă, sesizat subtil de corespondentă, cum că, dacă i-ar scrie « de mânǎ », cunoaşterea persoanei lui i-ar fi uşurată etc. Simţind un mic afront din partea Doamnei, se conformă.
Bun! Dar nu chiar ! Stimulat de stilul Doamnei, se strădui să fie mai atent. Începu să se adune şi să-şi noteze anticipat – câte o idee azi, alta mâine – ce teme să abordeze în viitoarea epistolǎ…
La un moment dat, se pomeni că revedea ce scria, devenise chiar pretenţios, nu doar cu sine, ci chiar cu ce i se trimitea.
Şi tot aşa : citea, scria, expedia, primea, citea, scria, expedia…
Reuşi să epuizeze repede întâmplările sau momentele capitale ale vieţii sale aşa că, zâmbind a remuşcare, începu să-i scrie despre cunoscuţi. Iar după o vreme, despre necunoscuţi, imaginând portrete şi destine diverse cu mare uşurinţǎ.
Şi continuă : scria, expedia, scria, expedia, uitând să mai citească ce primea…uitând de Doamna sa…
Nu ştie nimeni dacă Doamna şi-a găsit cumva alesul. El, aleasa, sigur nu ! De-atunci însă, e pe buzele şi-n inimile tuturor, răscolit de-o mare dragoste: Scrisul !
Lasă un răspuns