TIMPUL OPRIRII

Hai, stai, nu lăsa

Să zboare timpul opririi!

Ţi se pare caduc

Să întrerupi sine die

Alergarea-ţi nebună

După clipa de mâine?

Ţi se pare abominabila

Eventuala stagnare

Printre nerezolvate dileme,

Şi ireconciliabile  dispute

Doar pentru o clipă

De imperioasă relaxare ?!

Să fie perimat a statornici

Cu soarele estival

Ori cu  neaua muntelui

Eterne şi extactice  prietenii,

Penrtru care să  înalţi

Adevărate ode ale bucuriei

Şi osanale  Atoatefăcătorului?!

Oferă-ţi mici şi savuroase

Minute de tihnă

-Cele mari îs costisitoare 

Şi devin lesne obositoare ?!-

Porneşte  hai-hui pe nepregătite

Cultivând în extremis

Surâsul ştrengar, slova calmă

Debarasându-te de micile

Şi glacialele războaie

Ale cotidianului  anost

Devenit letală rutină!

Opreşte-te preţ de-o

Mică vacanţă, cutreierând

Spaţiul natal ori descoperind

Noi oaze aducătoare de bine!

Deci, stai, predă-te odihnei!

Read Full Post »

URARE

Mi-am spus adesea:

Revino la tradiţii,

La neaoşele urări,

Mai personalizate,

Mai puţin automate

Dar mereu plăcute

Urechilor adresante!

Mi-a luat, însă, timp

De automatisme să mă rup…

E drept, nu doar timpul

Mi-a lipsit, căci trece

Precum vine, mă ştii pe mine,

De fapt, a lipsit curajul

Să mă gândesc la voi,

La fiecare, să–mi asum

Cea mai potrivită urare…

Dar acum, m-am schimbat !

Îngăduie-mi doar

Ca sub acest format

Electronic să-ţi fac

Cea mai frumoasă urare,

Doar ştii, ,,Scopul

Scuză …mijloacele”.

<Fie ca Noul An

Să vină ca un şirag de reuşite

Doar e firesc: după ani

De alternări de la rău la bine,

De la tristeţi la bucurii,

Să-ndulcim gustul cristic

De oţet şi pelin,

Să mai devenim copii

În lumea cu…jucării !

Ţi-aş mai ura încă ceva :

Fie ca-n anul  gata să vină

Să-ţi aducă împlinite visele,

Să întrezăreşti, din nou, altele,

Împletind realizarea spirituală

Cu cea sentimentală !

Să-ţi fie anul fericirii găsite

Şi al mulţumirii neaşteptate,

Încât să-i poţi cere

Clipei  pe loc să stea!

Sunt conştient mereu

Că nu-i destul  doar

Să doresti- ,,Călătoria

Spre tărâmuri îndepărtate

Începe cu un…pas”-zicea

Lao Tse, de tine depinde

Să nu baţi paşii pe loc,

Să nu eziţi, să îndrăzneşti

Să faci întâiul pas, să nu

Tărăgănezi, gata să înfăptuieşti.

Ţine minte, totdeauna

Se găseşte vreme pentru

A începe, a repara, a realiza!

Un an minuat îţi doresc

-Iar dacă florile şi hârtia roz

 Lipsesc din urarea mea-

Găseşte, te rog, puterea

Să întrezăreşti printre rânduri

Figurine zâmbăreţe

Ori măcar un peruş

Legănându-se drăgălaş?!

Read Full Post »

RUGA

Doamne, cu lumină  învăluie-mă!

Doamne, primeşte-mă la tine,

Am aprins mucul de lumânare,

Ce cu misticul aromei sale

M-a călăuzit spre Tine, nebănuitul,

-Până mai ieri-pentru orbul de mine!

Călăuzit de lumina aprinsă Ţie,

Am surmontat zidul necredinţei

Mele indiferente, chiar inocente,

Te-am aflat şi Te-am înţeles

Dincolo de neintuitele cuvinte,

Dar absorbite de inimă, de minte,

Mesajul Tău către mine, nevolnicul

La ceas de suferinţă trupească

Având cuget şi suflet de iască!

Doamne, Ţi-aprind necontenit o lumină

Simbol al torţei  incendiare, smerite

Ce exulta din pieptu-mi, ofrandă

Cerescului salvator, adevaratului Părinte !

Read Full Post »

MĂŞTILE

Mereu mi-a fost drag

Să mă copilăresc.

Pe la şase-şapte ani,

Adoram nespus masca

Tragediei. Cu dermatograful

Seara-mi lărgeam cearcănele,

Şi aşa bogate de la Dumnezeu,

Dăm cu unsoare pletele,

Ciufulindu-le.Dibuiam prin

Pod vreo horbotǎ ponosită,

O aruncăm în spinare,

Luăm drept cârja vreun bǎţ

Şi, târşâindu-mi încălţările,

Ca un veritabil schilod,

Mă scurgeam pe lângă

Zidurile caselor în stradă;

Recurgeam la travesti

Când se întuneca,

Insinuându-mă printre

Călătorii grăbiţi spre case.

Spre bucuria mea uimită,

Ei mă reperau şi, rar,

De nu eram omenit

Cu ceva creiţari

-Banii mei de pus duminica

În Cutia Milei, după slujbă.

Uneori, mă înzorzonam

Şi cu masca veseliei.

-De când eram de-o şchioapă,

Comedia, însă, nu mă atrǎgea-.

Cum zic, în cazuri extreme

Adoptăm şi chipul comediei,

Totdeauna, râsul era doar faţa

Tristeţea sfârtecându-mi

Lăuntrul meu fragil.

Aşa, cu schime histrionice,

L-am întâmpinat pe tata

Reîntors din detenţie.

Tocmai depăşisem

Convalescenta după

O boală grea care

Mă nimerise tocmai

Când eram răvăşit

De arestarea tatei:

Dispărut fără urmă

De luni de zile,

Am înţeles unde

Zăbovea, după o

Devastatoare percheziţie

Întâmplatǎ acasă. Fuseseră

Trecute prin baionetă

Cărţi, mobile, inclusiv,

Puţinele mele jucării

În anii aceia rarefiaţi

De criză de  după război.

Pe-atunci, nu primeam

Explicaţii, aveam doar bănuieli.

Cum să-mi fi zis mama

Că tata, ,,atentând

La siguranţă statului’’,

Făcea închisoare

Politicǎ?!Cum ?!Cum ?!

Ba, mai mult! Ni se

Sugerase, dar ce zic,

Ni se impusese categoric

Să nu vorbim de asta,

Chiar să nu ne gândim.

Mama şi eu fuseserăm

Siliţi să repetăm

Îndelung răspunsul

La o legitimă întrebare :

,,Unde era tata?”

,,Într-o misiune, sine die!”

Aşadar, şi în ziua aceea,

Când era să-l revăd pe tata,

Eram la fel de îndurerat,

Neîncrezător şi confuz,

Hotărârea a fost luată :

Să mă arăt inocent 

Şi doar bucuros, să nu

Mă pătrund defel

În faţa bărbatului

Albit, prea devreme,

Gârbov şi cu ochii

Înecaţi în lacrimi,

Cu mâini tremurânde

Ca ale unui moşneag

La cei patruzeci de ani,

Venit acasă după luni

De anchete, de criminale

Interogatorii şi carcere?!

Aşa s-au născut chicotelile

Şi tumbele deşucheate

Care i-au convins pe toţi

De exuberanţa mea,

Mai puţin pe mama.

-Doar ea ştia ce era

În sufletul meu de copil…

Acum, spre senectute,

Mi s-a fixat pe chip

Masca tragic-comicǎ:

De mă privesc (şi

E tot mai rar) ori

Alţii o fac, minunez

Neavertizatul contemplator:

Un ochi plânge, un altul râde.

Ce derutant! Ce straniu!

Odată luată privirea

De pe faţa mea,

Simt cum obrajii îşi revin

Ca faldurile unei cortine,

Cad grei de cazna

Unei vieţi de cabotin,

Dar gata să se relaxeze

Pentru arborarea ultimei

Măşti dinaintea marii…CONFRUNTĂRI.

Read Full Post »

MARUL GLAZURAT

În Noaptea lui Moş Ajun,

Bietul pici al lui Avrum

Trist, la geam, el regreta,

Nu ştiu cum se-ntâmpla,

Că, din grupul lui de pici,

În total, erau doar cinci,

Numai el nu colinda

Fiindcă, vezi, evreu era

Şi nu i se permitea

Să meargă la colindat.

El tânjise şi-n alţi ani,

Fiindcă dracii de puştani,

Atunci când se întâlneau,

Paţaniile-şi povesteau :

Cum a fost pe la Cutare

Ce le-a dat o pungă mare

De daruri la fiecare ;

Şi cum coana preoteasă

I-a îngăduit în casă

De i-a pus pe toţi la masă

Şi-au mâncat, iar, la plecare,

Le dase la fiecare

Covrigi cu mac şi susan

Şi-n palmâ, un gologan ;

Sau cum Domnu’-nvǎţǎtor

Le-a dat câte-un merişor

Tocmai pe loc glazurat,

Când au stat din colindat;

Câte nuci şi câte mere

Să le numeri nu-i putere

Ori câte zeci de-acadele

Albe, roze, albǎstrele,

De-ai zice că-s floricele!

Izu, peste an, uitǎ,

Cărţii, jocului se dă

Împreună cu ceilalţi

Cu care se avea ca fraţi!

Numai, de Crăciun, săracul

-Parca-l înţepau cu acul-

Cu trei zile înainte

Devenea un pici cuminte,

Nu ieşea din vorbă mamei,

Alerga la vorba tatei

Sperând a-i îndupleca,

Anul ăsta, de ar vrea,

Să-l lase la colindat

Cu prietenii prin sat.

Simte că n-ar fi păcat

Şi scapă des câte-un oftat…

Atunci, Moise-nduplecat.

Trimise gândul cel bun

Părinţilor lui Avrum :

Merse de-acu la urat.

Doamne, ce s-a bucurat

Când, la rând şi el a stat

De-a luat…mǎrul glazurat !!!

Read Full Post »

INCURSIUNE ÎN SALA OGLIINZILOR STRÂMBE

Am intrat acolo. Era

Un loc fascinant

Ce debuta cu o minune : 

O lume ilustrând

Vorbele <Stai strâmb

Şi judecă drept>

Un spaţiu al mirajelor

Ai cărei pereţi-

Oglinzi inundate

De sunet şi lumină-

Diformau reflecţia,

Surprindeau

Ochi şi minte

Celebrând esenţele,

Modelând cu sarcasm

Formele.Evrika!

Am strigat,

Iar de atunci,

Dispreţuiesc,

De nu omit,

Formele fără fond !

Read Full Post »

DISCREŢIE

În sesizare, bijutierul scria

Negru pe alb în extenso

Că inelul fusese furat şi,

Cu certitudine, de cea

Mijlocie. Noul său angajat

Şi-adusese, în prima zi

De vacanţă, cele trei copile

-N-avusese cu cine le lăsa

Pe ,,studentele” sale

De clasele: întâia, a doua

Şi-a treia primară.

Le prelucrase formal,

Mai preciza scrupulos

Păgubitul, un regulament

De ordine interioară,

Propunându-le, apoi,

Să ,,conceapa”-prea mult spus-

Un model de inel

Original, să le ocupe

Timpul şi să aibă

Linişte că nu-i plăceau

Copiii. Le pusese înainte

Şapte minunăţii, tocmai venite

De la trezorerie,

Nu pentru inspiraţie,

Cât pentru comparaţie.

Înarmate cu hârtie de calc,

Creioane şi lupe (cerute

De propunătoare,

Ca să vadă mai precis

Lucrătura celor şapte                          

Inele etalate), copilele

Se abandonaseră creaţiei.

Peste un timp- nu ştia cât

Nici reclamantul- ţâşniseră

Ca jetul unei arteziene

Spre giuvaergiu, urmate

De tatăl emoţionat,

Să arate rodul talentului

Lor.Şi, în spatele

Lor, de, al coţofenelor

Păşea larg şi cu ifose

Genitorele purtând

Precaut pe palme inelele

Aducătoare de inspiraţie.

Dar, stupefacţie! Pe catifeaua

Tipsiei tronau doar

Şase văduvite inele

De-al şaptelea, între ele !

Drept penru care, cerea-

E puţin spus-pretindea

Arestarea vinovatei,

Indicându-i tatei, cu maximă

Exactitate, pe fata mijlocie…

Poliţistul, înainte de toate,

Socoate, privind la zvârlugile

Speriate, să le supună

Pe loc,unei şarade.

Iese grabnic din sală

Şi, zăbovind cam îndelung,

Se-ntoarce aducând

O cutie înaltă

Cu sare îndesată,

Îndemnând micuţele

Să-şi vâre  mânuţele

Ca să atingă fundul ocniţei.

Reclamantul dădu să protesteze,

Dar, mucalit, poliţistul

Îl temperă c-o clipeală

Din ochi, neobsrvată

De absolut nici o fată.

Bănuitele se conformară.

Ele sarea frământară

Şi mâinile fluturară

Când le scoaseră afară,

Aşteptând cu-nfrigurare

Punerea sub acuzare.

Spre stupefacţia unanimă,

Nimănui nu i se reproşă vreo vină.

Fetiţele reclamate,

Însoţite de tată

Fură conduse- afară

Şi absolvite de orice bănuială.

Contrariat peste măsură,

Reclamantul bijutier

Fu îmbiat de poliţist

Să-şi vâre şi el

Mâinile în sare.

Şi cu stupoare,

Scoase inelul.

Cine-l furase oare?!

Read Full Post »

CU PÂINE ŞI SARE

Acolate într-o heraldică poveste

Ca două scuturi,două lexeme:

<Pâine şi sare…>Simt sintagma

Neaoşă cum venetică devine.

Respingerea asta provine

De ceva timp.

Era în salon

Lume amestecată

Având un singur şi

Banal element comun :

Siesta.

Ecouri repetate

Dădeau materie

Baloanelor verbale

Când, stridenţa unui solo

Îşi expulză din insolenţa

Ce-i abundă miniaturalul:

Cum se explică, nu

Pricepea, longevitatea

Consumatorilor de pensii

Rupte de la gura bugetarilor…

Şi mai urmaseră vreo

Câteva poticneli guturale

Nepercutând zidul

Indignării năzărite

Incognito dinspre auditoriu,

Dându-i behăitorului

Configuraţia unui cocon

Încă departe de

Staza moliei depline.

Se urmaseră, ad-hoc,

Înşiruiri de canoane,

Ca în pomelnic,

Sintetizate de …un

Pensionar locvace.

,,În loc să destabilizeze,

Să perimeze ginta

Romana, ai lui Dej

O fortificaseră,

O îndârjiseră la

Viitoare şi îndelungă

Rezistenţă, trebuitoare

Pe la Canal, în permutare

Dinspre Banat spre Dobrogea

Ori în ocnele de sare.’’

El însuşi  confirma

Penitenţa-i săvârşită

După transferul

Din ofiţer de elită

În insalubru ocnaş,

Eliberat mai devreme.

Fiind contaminat

De scârbavnica oftică,

O condamnarea de 25

Executata  în 17 ani (!!)

Şi omul îşi finaliză

Expozeul sintetic

Cu o şaradă menită,

A comuta registrul

Inter-relaţionar:

,,Dinspre baracă,

Precedând antreul

Salinei, gardianul

Îi rânjise un “Te

Primim cu pâine şi…sare !”

La propiu?! la figurat?!

Auditorul,deconcentrat

Reacţionă derutat.

Eu, unul, prinsei,

De atunci, o durere

Surdă într-o cavă

A sufletului.E

Magma obidei

Ce izbucneşte

La auzul locuţiunii

,,Cu pâine şi sare’’.

Read Full Post »

COŞUL

 Mi-a lăsat, sub brad, Crăciun,

Moşul darnic, moşul bun,

Daruri multe, minunate

Între care-un Moş Martin

Cu  aspectul anodin.

Pus pe treabă, el căra

O pisică-n cofa sa,

Iar, alături de felină,

O păpuşă graţioasă,

Blondă şi tare frumoasă,

Cu ochi ca de peruzea.

Era chiar fetiţa mea

Într-o poză delicată

Şi graţios înrămată!

Mai bine când m-am uitat

Seama despre dar mi-am dat

Ursul e porecla mea,

Iar pisica e Bubanu’.

Cu păpuşa-n coş, era

Aşadar, tot clanul?!

Read Full Post »

CANICULA

Se pomeni picurându-i din gură

În exces o salivă groasă, sălcie,

Secretată, pesemne, în cavitatea bucală

De glandele de resort, rechemându-i

Dinspre stomac bolul alimentar

Direcţionat adineaori pentru digestie.

Obosise de suferinţe, se simţea rătăcit

Printre semnele maladiei. Nu mai voia

Să mărturisească nimic, să mai aglomereze

Memoria auditivă a investigatorului…

Aveau să se sfârşească toate în vreun fel…

A ! Da !uitase de aerul condiţionat.

Căută din ochi fereastră.O dibui

Tăinuită de o draperie surie.

Temător, se verticaliză înfigându-şi

În  lespezile pardoselei unghiile

Aidoma încovrigatelor gheare de acere.

Ştia că mai mersese…cândva, dar când ?!

Acum uitase? A, nu,nu se poate!

Rânji către o amintire. O dezvoltă:

,,Nu se uită mersul, mersul pe bicicletă

Mersul cu  maşina, mersul pe sârmă,

Mersul în poante, mersul înainte şi înapoi,

Mersul…mersul…mersul…mersul…”

Şi, tot bolborosind, se încuraja

-Doar mersul îi încălzise muşchii-

Dinspre picioare înspre grumaz,

Sângele ajungând violent în obraji

Ca să se oprească impetuos în…urechi.

Aha! Funcţionez! Şi, încurajat de constatare,

Surghiuni draperia cât colo, rupse din ivăr

Ferastra, rostogolindu-şi avid ochii

Spre panorama răsfrântă dincolo:

Un parc pârjolit, rarissime şi albe

Fire de iarbă, frunze carbonizate,

Într-un linţoliu aşternut pe sub

Arborii în pericol să-şi prăpădească

Falangele braţelor dezgolite,

Cănite, mirosind a cenuşă…

Neajutorat în faţa dezastrului,

După un prelung efort mintal,

Se autoacuză:,,ce-am făcut ?

Am iscat cu dogoarea suferinţei mele

Canicula?”. Închise repede fereastra

Cuibărindu-se culpabil şi laş în pat

Adormind ca un poltron ce era…

Fu găsit, a doua zi cuminte,

Aproape nemişcat, gata

Să ispăşească incredibila-i vină.

Read Full Post »