În Noaptea lui Moş Ajun,
Bietul pici al lui Avrum
Trist, la geam, el regreta,
Nu ştiu cum se-ntâmpla,
Că, din grupul lui de pici,
În total, erau doar cinci,
Numai el nu colinda
Fiindcă, vezi, evreu era
Şi nu i se permitea
Să meargă la colindat.
El tânjise şi-n alţi ani,
Fiindcă dracii de puştani,
Atunci când se întâlneau,
Paţaniile-şi povesteau :
Cum a fost pe la Cutare
Ce le-a dat o pungă mare
De daruri la fiecare ;
Şi cum coana preoteasă
I-a îngăduit în casă
De i-a pus pe toţi la masă
Şi-au mâncat, iar, la plecare,
Le dase la fiecare
Covrigi cu mac şi susan
Şi-n palmâ, un gologan ;
Sau cum Domnu’-nvǎţǎtor
Le-a dat câte-un merişor
Tocmai pe loc glazurat,
Când au stat din colindat;
Câte nuci şi câte mere
Să le numeri nu-i putere
Ori câte zeci de-acadele
Albe, roze, albǎstrele,
De-ai zice că-s floricele!
Izu, peste an, uitǎ,
Cărţii, jocului se dă
Împreună cu ceilalţi
Cu care se avea ca fraţi!
Numai, de Crăciun, săracul
-Parca-l înţepau cu acul-
Cu trei zile înainte
Devenea un pici cuminte,
Nu ieşea din vorbă mamei,
Alerga la vorba tatei
Sperând a-i îndupleca,
Anul ăsta, de ar vrea,
Să-l lase la colindat
Cu prietenii prin sat.
Simte că n-ar fi păcat
Şi scapă des câte-un oftat…
Atunci, Moise-nduplecat.
Trimise gândul cel bun
Părinţilor lui Avrum :
Merse de-acu la urat.
Doamne, ce s-a bucurat
Când, la rând şi el a stat
De-a luat…mǎrul glazurat !!!
ANGELA DINA 
Lasă un răspuns