Mereu mi-a fost drag
Să mă copilăresc.
Pe la şase-şapte ani,
Adoram nespus masca
Tragediei. Cu dermatograful
Seara-mi lărgeam cearcănele,
Şi aşa bogate de la Dumnezeu,
Dăm cu unsoare pletele,
Ciufulindu-le.Dibuiam prin
Pod vreo horbotǎ ponosită,
O aruncăm în spinare,
Luăm drept cârja vreun bǎţ
Şi, târşâindu-mi încălţările,
Ca un veritabil schilod,
Mă scurgeam pe lângă
Zidurile caselor în stradă;
Recurgeam la travesti
Când se întuneca,
Insinuându-mă printre
Călătorii grăbiţi spre case.
Spre bucuria mea uimită,
Ei mă reperau şi, rar,
De nu eram omenit
Cu ceva creiţari
-Banii mei de pus duminica
În Cutia Milei, după slujbă.
Uneori, mă înzorzonam
Şi cu masca veseliei.
-De când eram de-o şchioapă,
Comedia, însă, nu mă atrǎgea-.
Cum zic, în cazuri extreme
Adoptăm şi chipul comediei,
Totdeauna, râsul era doar faţa
Tristeţea sfârtecându-mi
Lăuntrul meu fragil.
Aşa, cu schime histrionice,
L-am întâmpinat pe tata
Reîntors din detenţie.
Tocmai depăşisem
Convalescenta după
O boală grea care
Mă nimerise tocmai
Când eram răvăşit
De arestarea tatei:
Dispărut fără urmă
De luni de zile,
Am înţeles unde
Zăbovea, după o
Devastatoare percheziţie
Întâmplatǎ acasă. Fuseseră
Trecute prin baionetă
Cărţi, mobile, inclusiv,
Puţinele mele jucării
În anii aceia rarefiaţi
De criză de după război.
Pe-atunci, nu primeam
Explicaţii, aveam doar bănuieli.
Cum să-mi fi zis mama
Că tata, ,,atentând
La siguranţă statului’’,
Făcea închisoare
Politicǎ?!Cum ?!Cum ?!
Ba, mai mult! Ni se
Sugerase, dar ce zic,
Ni se impusese categoric
Să nu vorbim de asta,
Chiar să nu ne gândim.
Mama şi eu fuseserăm
Siliţi să repetăm
Îndelung răspunsul
La o legitimă întrebare :
,,Unde era tata?”
,,Într-o misiune, sine die!”
Aşadar, şi în ziua aceea,
Când era să-l revăd pe tata,
Eram la fel de îndurerat,
Neîncrezător şi confuz,
Hotărârea a fost luată :
Să mă arăt inocent
Şi doar bucuros, să nu
Mă pătrund defel
În faţa bărbatului
Albit, prea devreme,
Gârbov şi cu ochii
Înecaţi în lacrimi,
Cu mâini tremurânde
Ca ale unui moşneag
La cei patruzeci de ani,
Venit acasă după luni
De anchete, de criminale
Interogatorii şi carcere?!
Aşa s-au născut chicotelile
Şi tumbele deşucheate
Care i-au convins pe toţi
De exuberanţa mea,
Mai puţin pe mama.
-Doar ea ştia ce era
În sufletul meu de copil…
Acum, spre senectute,
Mi s-a fixat pe chip
Masca tragic-comicǎ:
De mă privesc (şi
E tot mai rar) ori
Alţii o fac, minunez
Neavertizatul contemplator:
Un ochi plânge, un altul râde.
Ce derutant! Ce straniu!
Odată luată privirea
De pe faţa mea,
Simt cum obrajii îşi revin
Ca faldurile unei cortine,
Cad grei de cazna
Unei vieţi de cabotin,
Dar gata să se relaxeze
Pentru arborarea ultimei
Măşti dinaintea marii…CONFRUNTĂRI.
ANGELA DINA 
Lasă un răspuns