OPTICĂ

Ca şi naţia tuciurie

Biata cioară, să se ştie,

De toţi e repudiată

Şi azi că şi altădată.

Nu am vrea ca să dispară

Ori să plece-n altă ţară,

Doar să plece  prin câmpii,

La vatra ei, de ani, mii!

E tot neagră şi cernită,

Cu penajul ei, morbidă,

Prin lugubrul croncănit

Predispune la jelit.

Mătăsoasă la penaj

Ea traieste-n anturaj

Şi din câmpul de la ţară

Se mută în Capitală.

Nu se vede timorată

Precum fuse altădată,

E prin parcuri şi pe străzi

În căutare de prăzi.

E prin pieţe, e pe bloc,

Oriunde găseşte loc,

Că e azi democraţie

Pentru cioară, să se ştie!

Şi e tare dezinvoltă

Rar mai zboară înspre boltă

Azi planează jos de tot

Pretutindeni e-al său lot,

Luat cu japca de curând

De la cine e flămând,

Vrăbii ori câini vagabonzi

Să n-ajungă rubiconzi.

Cum doar ea ar vrea să fie,

Să trăiască ani o mie,

Mâncând numai proteine

Lăcomia să-şi aline.

Omul, fiinţă înţeleaptă,

E acuma în derivă

Şi de cioara cea parşivă

Ar vrea să scape îndată:

Ea să plece la câmpie,

-Rozătoarele o-mbie-

Să facă deratizare

Ca să aibă de mâncare

Ori  ploaie să prevestească

Ca pământul să înmoaie,

Cu-ale apelor şuvoaie

Când ţarina-i ca o iască.

I-ar mai sta chiar binişor

Să găsească viermişori

În pământul afânat

-Nainte de semănat.

Ori cu ciocul  ei să cate

Rădăcinile uscate

Că-i priesc, ştiut e bine

De noi toţi, de orişicine !

Însă cioara e perfidă

Şi, în lenea-i, e avidă

Să rămână în cetate,

Că aci are de toate

Şi mâncare, şi sălaş,

De-aia vrea ea la oraş

Cam uită, aşa se pare,

Ce origine îşi are!