Din romanul „Acasă”

<<… În scurtul răstimp petrecut în ,,cunie”, încropind o salată de crudităţi şi un grătar, îşi aminti de bunătăţile făcute de mama ei altădată, când mâncarea îşi avea alte rosturi, când nu se temea nimeni de colesterol, de hipertensiune şi nici de oboseală… Ai ei mâncaseră pentru a trăi, nu invers, totuşi preocuparea pentru varietatea, pentru gustul mâncărurilor existase! Şi, în plus, mamă-sa pusese în orice mâncare multă-multă dragoste!

Şi, tăind morcovul şi ţelina, îi lasa gura apă după salata de boeuf făcută în casa lor cândva, din cel mai bun rasol-alb, morcovi carotte, albitură şi castraveţi cornişor! Dar maioneza?! Meşterită pe loc din ouă cu gălbenuşul roşu, frecate în castronul  de piatră destinat anume, folosind ulei dublu rafinat, să nu amintească prin miros sămânţa de floare… Dar mâncarea de măsline cu limbă de mânzat?! Dar musacaua de vinete?! Dar…?!

Venită la masă, culmea, şi Renée  visa, ce coincidenţă, la timpurile când îi gătea bunătăţi Mămăiţă! Şi, pentru că nu aveau desert, înghiţi în sec la gândul unor ,,punguliţe cu nuci”, lăsate la înmuiat într-un sirop gros cu rom şi răzătură de lămâie, ca pe vremuri…

Ca urmare a nostalgiilor culinare, în seara aceea, Mira procesăa, cum zicea Renée, nişte clătite cu nucă pisată,  scăldate în sirop de afine.

Bune şi-astea! exclamase tânăra pofticioasă, dar nu ca punguliţele Mămăiţei! Renunţară la îngheţata de fistic avută în vedere şi care urmase, ca mereu, calea spre congelator via Supermarket.

Strângând masa, Mira, contaminată uşor de amintiri, se duse cu gândul spre mesele luate vara în ograda bunicilor, sub chioşcul din şipci de brad cu acoperişul-ciupercă  învelit, peste olane, cu snopi de stuf adus dinspre bălţile Dunării de Bunu, ca să apere ,,fereala” de arşiţe… Acolo se aduna, la o masă rotundă, ce putea ,,omeni” un trib întreg, neamul Razeşenilor la vremea vacanţelor de vară!

Pe masă tronau, totdeauna, feţe de masă în pătraţele vineţii ori brune, ţesute de Buna din bumbacul cultivat şi prelucrat de ei.

Când erau adunaţi toţi, se aducea o coşcogea  strachina smălţuită cu  ardei ,,cornu’-caprei” copţi pe grătarul din vatră, scăldaţi în oţet de vin diluat şi daţi vag cu o pulbere de sare pudră. Şi, în timp ce se desfăcea teancul de farfurii pe la toţi, Bunica Raveca aducea pe un fund de lemn o mămăligă aurie, cât roata carului, cum ziceau cândva oltenii, feliată cu aţa de cânepă.

Indiferent de vârstă, mesenii luau pe farfurii câte o felie de mămăligă şi câte un ardei. Aperitivul ăsta se numea fruştuc, de la nemţescul ,,mic-dejun”. El stârnea apetitul, mărit de cine era în stare cu un ,,pa’ar” de ţuică de prună vineţie. Şi Mira surâse amintindu-şi cât de franţuzeşte se aspira în vorbirea oltenilor ei ,,h-ul” intervocalic!!

În jurul ,,ciuştilor’’, cum le ziceau ardeilor, se iniţiau vorbele, uneori iuţite ori gâfâite, după cât de harnic se dovedea ardeiul!

Urma apoi ciorba din măruntaie de pasăre, fiartă tot la vatră în ulcea de lut,  acrită cu zeamă de castraveţi şi parfumată cu cimbru proaspăt ori cu tarhon şi adusă tot în străchini de Hurez, care-i păstrau căldura. Fiecare primea câte  o bucată-două de carne, ce nimerea polonicul, doar la Bunul se afla, invariabil, căpăţâna orătaniei tăiate, iar la mamă-sa Raveca, târtiţa! La sfatul Bunului, Mira lua gâtul, bucăţică cu a mai multă carne, de era imposibil  s-o cureţi toată de pe oscioare ….Bunul glumise cândva, nepoata o luase de bună, pretinzând, şi când crescuse, acea …bucăţică bogată.

Ghearele luau destinaţia străchinii lui Ţuchi, coteiul alb, altminteri hrănit cu pâine ori mămăligă, să nu râmnească la ,,oare”!

Felurile se mâncau încet, în respect. Între ele, sporovăiala se deşira într-un crescendo retezat abrupt de felul care urma.

Se înfăţişa, apoi, tingirea de aramă cu raţa pe varză ori mâncare de castraveţi sau pui pe cartofi, neapărat pregătite sub ţest, de unde se scotea la răcorire când începea masa.

De două ori pe săptămână, se frigea la grătarul pus pe şamota vetrei cu jăratic din coceni de porumb, un pui răstignit, despicat, urmărind perfect mediana pieptului; perpelit şi dorsal, şi ventral, puiul păstra ca pe nişte decoraţii inima şi rărunchii aninaţi; ficatului i se acorda atenţie separată, fiind, mai des atins de pana de gâscă înmuiată în untura de porc, din strachina special desemnată. Urma apoi ruperea bucăturilor şi imersiunea lor într-o strachină uriaşă, pe jumătate umplută cu apă clocotită, spre surprinderea ardeilor capia copţi, de se înroşeau mai tare. Se arunca deasupra un praf de sare şi altul de flori de cimbru şi se acoperea vasul. ,,Başca”, adică separat, se pregătea mujdeiul într-un mojar de lemn cu un ,,pisalog”  folosit exclusiv la asta, până când căţeii se cuminţeau în sare şi ulei, într-o pastă catifelată şi uşor gălbuie. Acest ,,accesoriu” însoţea pe tavă puiul, fiind, totuşi, opţional, ca şi feliie de mămăligă alăturate.

Felul de bază cerea, însă, pâine. Fie că era dospită, fie, azimă, tot pe vatră, sub ţest se cocea pe frunze fragede de nuc ori foi de hrean. Şi era dulce şi aromată, de-ai fi mâncat-o şi goală! Mare şi ea tot cât roata carului, se ţinea învelită în faţă de masă albă de bumbac şi se tăia cu un cuţit de oţel şi cu lama subţire şi foarte ascuţită. Îşi păstra prospeţimea, savoarea şi parfumul multă vreme.

Drept băutură, mergea un vin diluat cu apă ţinută la gheaţă ori pur şi simplu apa de la fântână, rece şi ea.

Vară fiind, desertul venea după un somn bun şi  era alcătuit din fructe culese de Buna, spălate şi  răcorite de aerul din beci. Alteori se mâncau turchestani ori lubeniţe poposite de departe din bostănării bulgăreşti şi pentru care Bunul risipea culant bănicioare de grâu ori porumb.

Dar iarna, când se mânca în ,,casa a bună”? Mâncarea se făcea pe o maşină de gătit de tuci neagră, gălăgioasă, încinsă ca o locomotivă. Ce sarmale se făceau! Din pecie de porc afumată, slănină şi porumb ,,spart în patru”, adică măcinat mare şi varză acrită mirosind tare a mărar, se rostuiau sarmale subţirele culcate în rânduri alternând cu costiţă împănată, toate înroşindu-se în dulceaţa bulionului de ,,platagene” gros, parfumat, amintind, şi după procesare, mirosul vrejului verde din care fuseseră desprinse. Dar ciorbele din oase de porc înăcrite cu zeamă de varză, galbenă ca lămâia…?>>