LĂCOMIE

Nici de bani,

nici de mâncare

n-am fost lacom,

doar de sufletul tău,

de trupul tău,

permanent hămesit!

 

Nu-mi ajungea

ce-mi ofereai,

îţi ceream,

canonit cerşetor,

altă clipă-văpaie…

 

Nu mă credeam

umilit  o secundă,

nu–mi părea

nedemn să implor…

 

Născut în necredinţă,

în tine un Dumnezeu

am văzut. De lacom

ce-am fost, am picat

sub povara

neaşteptatei pedepse:

cumpănirea ta!

 

Dintr-o viaţă cu tine,

nici o lună nu ne-am

iubit şi vorbit!

De ce-ţi drămuiai

gestul ori slova?

Detestai nesăbuinţa-mi

că-ţi cer dăruire?

 

Uitate promisiuni,

le credeam însumi

regrete letale…

 

Ce vină să ai,

că peste mine,

amar de timp,

s-au  revărsat

curcubee prin

ţurţurii de cristal

ai candelabrului

imaginar :

lăcomia de  tineeeee!