MIRIŞIUG

Doi copii cu câte-o piatră
Dau zmeieşte-n câte-o nucă.
Unul – fructul îl dezghioacă.

Cel’lalt cu ciudă câtă,
Căci a lui este uscată.

Primul o cam face lată
Înghiţind, de-odată, nuca
Fiindcă-i dulce, zăbăuca.

Cel’lalt cu poftă cată
Înspre nuca devorată.

Doi copii cu câte-o piatră
Moflăiau, în loc de nucă,
Vreo vorbă de matracucă.

Amândoi spre ceruri cată
Mirişiug – nuca cea coaptă.