Uriaşul e un stei până la cer
În mantie de lustruită piatră
de meşteri croitori – zăpezi
şi soare, vânt şi ploi
care pierdură înspre văi
trepte ce să le urci vreodată.
Iar din hlamida-i s-au desprins
şi scame în ocean
de grohotiş zornăitor
pe care calci strident la poale,
de te-nfiori, crezând că-s zale.
Printre păduri, cărarea sinuoasă
te poartă hotărâtă înspre culmi,
să te găteşti cu-o glugă aburoasă
de nori ce invadează dinspre vest,
într-un duel pe moarte şi pe viaţă
cu un senin eterizat din est.
Cât ai trudi să urci pe Seorrak,
nimic din cazna drumului nu doare.
Te cheamă ca pe frunte să-l atingi
cu pur şi diafan să te-mpresoare!
ANGELA DINA 
Lasă un răspuns