CURCUBEU

Către Ţara dimineţilor liniştite

Arunc un Curcubeu,

oniric pod ce să lege

al fiinţei mele zbor

de sufletul bănuit pereche

al unui îndepărtat popor.

 

Prefirând  printre degete

culorile din cufărul

ochilor de minuni găsitori,

în Curcubeu am însăilat comori:

 

ALBASTRUL vibrând urzeşte

tăria metalului rece

din care firul dat să ne lege

prezentul şi umbrele este făcut.

 

Apoi, culoarea vieţii din vis

e falnicul ROŞU aprins,

focul minţii însetate

de-aflat neştiut, în dor stins.

 

Se-aşterne blând la rând

GALBENUL pământului moale,

de hrană şi viaţă vechi dătător

şi al plecaţilor umil păstrător.

 

Pe geana deas-a nopţii,

se strecoară-ncet

dintr-al culorilor sipet

NEGRUL aducând pe val

lemnul,  purtător secular

de corăbii ale păcii

încărcate de har.

 

Cuminte, ALBUL răzbate

ridicând peste toate

în fum argintiu nelumesc

aerul pur, izbăvitor

de cele mai grele păcate.

 

Cu sensuri noi îmbogăţit,

Curcubeul mă poartă

spre acest popor hărăzit

să mă facă să cred

c-a doua oară m-am născut

sfărâmând porţi d-elizeu,

aflându-mi şi CASA,

demult rătăcită,

undeva… la est de sufletul meu.