MOARA

Pe malul râului

în satul din lunci,

bătrână ca vremea,

zace-n uitare

o moară de vânt,

zălogită în stei

de renunţare,

de nemişcare.

Predestinată a fi

să macine în fălci

de grâu bobul tare,

demiurg mă socot

şi un leac îi găsesc:

patru fluturi aduc

în tura de noapte,

firea să rotească

înspre lumină

şi un schimb de zi

cu patru scatii,

aripi să-i tresalte,

de vânt să asculte,

timpul de ieri,

de azi şi de mâine

încet să fărâme

şi, la ceas de seară,

poveşti să presară,

să dea fericire oricui

o zăreşte în luncă,

tocând în tente mii

de fermecat curcubeu

al vieţii sens nou!