Cleştarul edificiilor
multiplică la infinit
imensitatea spaţiilor
scăldate în perenitate.
Cetatea e stăpânită de cer,
el pe deplin o-nconjoară.
La tot pasul te-mpiedici
de vălătuci alburii,
în fapt, scame de nori
în urmă lăsate
de fantomele celor pieriţi.
Mările şi oceanele sparte
în miliarde de picături
jucăuşe revigorează
păsări planând mai jos
de nivelul solului lipsă.
Pe litoralnice căi,
ararul nisip se arată
uitat pe acolo, de mult,
de-o furtună stelară.
Lumina în case şi străzi
de aştri stabil este dată,
de sonuri celeste
atmosfera-i cântată.
Oraşul n-are cusur şi mă mir că
rezident în el sunt doar eu,
omul cu capul în nori…
ANGELA DINA 
Lasă un răspuns