Noaptea trecută? Cucerită de-un vis-carusel! În culori de curcubeu, înseilate de-o panglică de rips aurie, se roteau calote şi capişoane, discuri şi cilindri, calapoade sofisticate, vălătuci de fetru, de pânză, de pai, de dantele…
Trezit, sufletu-mi musteşte de copilărească temere c-aş fi întâia dată prin locurile astea, rupt de casa şi familia înjghebate dincolo, peste ocean!
De trei decenii n-am mai dat o raită prin locul înstăpânit de memoria bunicilor trăitori odată în centrul Buzăului…
Calc hotărât prin Piaţa Teatrului, apoi mă-ndrept spre Cuza Vodă, unde-o clădire augustă domnea în amintire. Alături, trecătorul vedea o perdea de trandafiri sângerii urcători. Uite-i, sunt şi azi! Bolta e abia o nălucă a ceea ce-a fost… lăsând lesne vederii gangul care duce spre prăvălia bunicilor.
Resturile frontonului simplu – un joben şi o tocă sculptate, zidul scofâlcit sub plesnet de ploaie şi pavimentul din pietre cenuşiu-albăstrii poartă umbrele timpului.
Uşa mărinimoasă cândva e amintită numai de-un clinchet… clopoţelul străvechi. Privesc sub ogive ferestrele-vitrine, acum adevărate găvane sperioase, tăinuind petrecutele…
M-apropii de pragul tocit. Zăresc o rămăşiţă din potcoava ţintuită cândva cu braţele-n jos de bunicul ca pavăză-mpotriva ghinionului.
Intru. O bufniţă flutură zvelte aripi deasupra capului meu, lăsând în urmă-i ocean de lumină…
Minune! Urcat pe-o scăriţă, bunicul apucă o biretta:
-Azi trece s-o ia comisionarul de la Catedrala Sf. Iosif. Să-i găsim o cutie, şerico!
-Cum spui dumneata, bărbate! se-alintă bunica, o zvârlugă în deux-piece-ul de şantung fumuriu. Priveşte încântată la omul voinic, coborând agil fuşteii pe vârfuri.
Ajuns lângă soţie, roteşte mulţumit liturgicul acoperământ. Ochii albaştri trimit irizări pe sub fruntea-i înălţată de-o calviţie timpurie.
-Să ştie Librescu de pe Lipscani! Ce-ar zice, sărmanul, că Bucureştii-s întrecuţi de Buzău?!
-Crezi dumneata că Sfinţia Sa va da seamă unde-i gândită şi împlinită biretta purtată la ceremonie?!
Tresar. Sunetul clopoţelului de la intrare mângâie peretele cu faguri sculptaţi în lemn de cireş, ocrotind comenzile gata…Unde-s bunicii?!
Pavimentul din dale albe şi negre răsună sub paşii unei apariţii blonde, înaintând grăbită spre… mine?!
-Maestre, am venit…
În transă, iau de pe-un suport fantezist o canotieră şi-o aşez într-o cutie din carton de mătase.
Tânăra mă priveşte captivată:
-Oh! Cât se va bucura tata! Azi pălăria pare un accesoriu desuet… nu un must-have pentr-un domn! De ce oare?! Şi să afli în urbea noastră un maestru pălărier e fantastic! Dumneavoastră lăsaţi în urmă pe oricare confrate renumit din Vest!
Paiul pălăriei pare încântat şi sclipeşte gălbui-auriu în bătaia soarelui…
Înfericit de recunoaşterea primită, ofer POS-ul pentru ca tânăra să achite cu cardul. O însoţesc galant până la uşă.
Ies şi eu zorit. Clopoţelul mă petrece în clinchet… Potcoava din stânga intrării trimite o lucire… E întreagă?!
Preajma-i renăscută, ruina, disipată! Gangul răcoros mă absoarbe! Acum sunt în stradă, trandafirii s-au dat de-o parte şi de-alta! O placă atârnând de-un lănţug te-ncredinţează că pe-aici ajungi la… Visul Pălărierului!
Lasă un răspuns