Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for noiembrie 2021

ROMENGLEZA NOASTRĂ CEA DE… ALL DAYS!

Dintotdeauna, inocent într-ale limbii fiind, mi-a încântat urechea limba marelui Will. I-auzeam vorbind pe britanici în filme şi mi se părea că doar poeme rostesc…

De formaţie romanică prin şcolarizare şi conştientizând faptul că aparţin unui popor francofon, n-am trăit vreun imbold să deprind altă limbă de largă circulaţie decât franceza…

Totuşi, împătimit de muzica Beatles-ilor, am cedat, încercând o variantă pasivă a limbii engleze pentru a-mi uşura traiul invadat de-acest lexic în al III-lea mileniu!

*

În treacăt, fie spus, am făcut întâi cuoştinţă c-o limbă străină pe la nouă ani. Dată fiind  conjunctura politică din epocă, am deprins în clasele primare întâi rusa!

Şcolar, motivat de aflarea a noi şi noi lucruri, m-am preocupat să deprind şi cele spuse cu drag naţionalist de Anna Ivanovna, românca de peste  Prut.

M-am pomenit cunoscător de semne slavone şi vorbitor al unei limbi extrem de muzicale şi expresive, reuşind să-i citesc în original, în liceu, pe unii creatori clasici ori moderni, să particip la reuniuni culturale de expresia limbii în discuţie!

Dar, n-a fost să fie mai mult!

Oricum, n-am făcut uz de cunoaşterea ei, aruncând vorbe slavone încolo şi-n ncoace, cum se făcea cu franceza până la comunişti ori cum se obişnuieşte azi cu americana de peste ocean, de când ne-au asaltat nepoţii unchiului Sam!

*

Dau ieri peste Ana la ieşirea de la Metrou. Nevăzând-o de mult, încerc  apropierea. Dar n-ai să vezi!

– O, my dear, sunt hurried… Alerg la job pentr-un office meeting cu CEO.

Nu mă revolt pentru păsăreasca ei… Ce să-i faci?! Am înţeles-o!  Lucrează la o multinațională, așa că multe  din cuvinte îi vin din engleză.

Fiind secretara directorului, sparge faţa vreunui neavizat  când se prezintă Manager Assistant, de crede omul că-i number two prin vreo companie!

Alt amic, cu care m-am întâlnit la bus, în stație, mergea la training. Pregătirea și instrucția sunt noțiuni perimate, acum se poartă training!

Una e să zici: mă pregătesc să ajung magazioner-șef la Lactate și alta e „fac un training să fiu Operational Chief of Milk & Cheese Department.”  La DANONE! Nu?!

Afară e un freezing rain… Miroase cumplit a iarnă. Aș fi vrut să zic măzăriche, dar mi-e că nu dau bine faţă de om.

Zgribulit şi răvăşit de frig, mă despart de ins, intrând în market pentru grab a snack, să prind puteri şi mă surprind bombănind, că, de-aş fi zis gustare, mi s-ar fi aplecat…

Îmi vine şi silă, şi milă, văzându-mă atins de această modă… de fapt, trend!

După ce-nghit hulpav câţiva pumni din punga cu Nestlé – Corn Flakes, rânjesc tâmp zărind raionul de răcoritoare şi-mi vine-n minte c-am preluat lejer dinspre americani  locţiitorul pentru piaţa (magazin), ba l-am şi derivat cu mijloace lingvistice la-ndemână, obţinând variantele supermarket, hypermarket

În concluzie, mormăi percutant: <<Dacă există cineva care să-mi spună care e diferența dintre supermarket şi hypermarket, îi  voi da zece apple juice, că sucuri de mere nu mai au la raft! >>

Dar nu-mi răspunde nima’! Pesemne, mă cred vreun excentric ghiftuit cu droguri şi se-ndepărtează luându-şi picioarele la spinare…

Lăfăindu-mă în spaţiul curăţat de buyers, răcnesc în clar:

<<Atunci care este diferența între un hypermarket și un mall? Sau mall-ulgigamarket?>> Întrebarea e reluată de-un viu ecou…

Ascunşii de după măşti mă privesc, dar nu ştiu cum?! Amuzaţi?! Încurcaţi?! Sau, pur şi simplu, scârbiţi de-atâta analfabetism funcţional în romengleza?!

Read Full Post »

PARKING

Mai alaltăieri, pe la nouă, eram pe la Romană extrem de agitat…

Trăgeam de volan iritat învârtindu-mă în jurul building-ului unde, în cinci minute, urma să-nchei contractul vieţii mele…

Eram disperat că nu găseam loc de parcare! Îmi simţeam creierii vâjâind, adevărate motoare de avion cu reacţie, iar inima, fiară prinsă-n capcană, încercând violent ieşirea spre… libertate?!

Cătam cu disperare ca vreun brunet să-mi facă semne ilicite dinspre-un spaţiu neocupat, decorat cu ceva oprelişti de rezervat! Dar, ţi-ai găsit, nu eram băgat în seamă! Pesemne, SUV-ul meu nu se-ncadra standardelor urmărite de-aceşti negociatori!

Să fi trecut ceva timp de când făceam pe-aci manevre de popas, când mi-adusei aminte că, la nevoie, sărmanul de mine mai făceam apel şi la Pronia Cerească! Doar eram creştin şi ortodox, nu?! Uneori, trecând în linişte pe dinaintea vreunui sfânt locaş, făceam trei cruci aşa, ca-n copilărie, după învăţătura bunicii, grozav de credincioasă!

Şi-mi veni, pe loc, ideea salvatoare, credeam eu, bicisnicul. Ridicai ochii spre cer şi glăsuii în gura mare:

–  Doamne, rogu-te, găseşte-mi un loc de parcare că-n weekend trec pe la biserica din parohia noastră şi donez, cinstit mărturisesc, două-trei mii de euro!

Mă mai vâjâi cât mă mai vâjâii eu, dar dinspre Tării nu mi se-arăta sprijin.

Întărâtat de nepăsarea Cerului, reiterez ruga:

–  Doamne, te implor, fă-mi rost de un loc de parcare că vin duminică la Catedrala Neamului şi donez cinci-şase mii… nu mai contează suma! Milostiveşte-te, Stăpâne! Auzi-mă!

Nici n-apuc să-mi sfârşesc cuvintele, c-o maşină parcată mai în faţă iese intempestiv eliberând neaşteptat spaţiul pentru mine!

Trag de volan la dreata şi parchez ca un as, nu alta, ridicând în Sus privirea şi rostind mieros:

– Uită, Doamne, ruga mea! Nu mai e nevoie!

Read Full Post »

ESTER

O ştii? O cheamă Ester! E tânără, fumoasă, cu cap, dar… prea plinuţă! Şi aşa este de când se ştie…

În copilărie, după fiecare ieşire afară, la joacă, la şcoală, venea mofluză-napoi… că, de fiecare dată, un zăpăcit, Valerică Nebunu/ trage cu tunu’/ pân’ la patruşiunu’ o aiura de cap nu alta, alergând-o, pesemne, s-o bată, că-i părea Esteroi Butoi/stă în bloc la noi/ şi mănâncă zahărel/ de-i grasă ca un purcel!

Altfel, Ester a fost şi este o fiinţă normală, nici prea-prea, nici foarte-foarte!  

A trecut fără piedici prin ciclurile şcolare, dar s-a oprit după liceu. A fost atât de fermă în această privinţă, că nimeni n-a putut s-o convingă pentru mai mult.

Şi-a luat un preconcediu de viitoare slujbă 366 de zile, fiind an bisect.

De ce?! Să se odihnească înainte de-a începe zbuciumul vieţii, spunea, de fapt, să găsească ceva care-ar fi făcut-o mai agreabilă, căci tot grăsuţă rămăsese biata!

Şi ce n-a făcut în anul ăsta?! Rugăciuni, singură ori învăţate prin duhovnici, ritualuri şi magie albă cu talentate şi vestite Omide, başca tratamente medicamentoase şi terapie costisitoare pentru bugetul familiei.

Până la urmă, i-a căşunat pe magia desfacerilor, aflând în asta căi de izbândă, care, susţinute de credinţă, bunătate şi iertare, creează un scut în calea răului său -grăsimea!

A înţeles că desfacerile reprezintă acea armă magică cu care fiecare este liber să se apere de ameninţările năpustite asupră­-i în diferite moduri… fiindcă e… rotofeie.

Şi-atât a învăţat şi exersat, încât ajunsese să-şi vadă în faţa oglinzii corpul precum şi-l imagina, suplu, atrăgător, ce mai, de admirat şi de invidiat!

Aplicase metoda şi altor visători de mai bine, mai câştigaţi, mai frumoşi şi chiar reuşise! Primise de la ei laude şi daruri, chiar bani… doar c-aceia erau văzuţi aşa şi de cei din jur, cunoscuţi ori nu, pe când ea nu părea nimănui cum se vedea însăşi în mirază!

Degeaba, banii, degeaba, recunoaşterea unanimă a puterii sale magice, că era tot Esteroi Butoi/ vecină cu noi…

*

Pe la douăzeci de ani, după o întâlnire oarbă cu fiul unor emigranţi în Austria, se trezi logodită.

Era plăcut omul! Tânăr bijutier, cu afacerea la Graz, îşi dorise mult ca soaţă o româncă, deh, ca el, chiar de trăia dincolo…

Nunta, în două reprize, una-n Bucureşti, alta-n Austria. Socrilor, bătrânei şi din cale-afară de cumsecade, le plăcea!

Traiul printre străini  îi ocupa toată vremea, deprindea pe lângă soţ ceva meserie, dar, mai cu seamă, îi convenea să se ocupe de clienţi… Învăţa şi limba mai repede, dar  şi urmărea impresia făcută de prezenţa ei.

Cât erau la magazin, ea şi Ian îşi zâmbeau mai mult, schimbând două trei fraze, uneori, mai mult.

Doar ajunşi acasă, după cină şi ora de rânduială, Ester îndrăznea să-ntrebe alintându-se:

Mein liebe, sunt prea grasă?!

Nu ştia ce să creadă, primind acelaşi răspuns :

Ja, ja! Ești cu mult mai mult decât mi-am dorit.

Altădată, i-a confirmat:

-Grasă şi frumoasă! rostind în clar şi cu ton credibil.

Trecuse anul înmierit. Ester părea că e într-al nouălea cer, munca era frumoasă, bănoasă; bărbatul, vrednic şi-mpătimit de meserie, serios, consecvent, nicicând bosumflat, dar nepriceput la vorbe de taină… de duh…

Ester, privind pe fereastră, prinde aripi într-o duminică de sfârşit de toamnă, fiindcă simţea că  toate sunt pe voia ei şi-l iscodeşte pe Ian:

Mein liebe, de ce nu-mi spui şi tu ceva romantic?!

Răspunsul primit a lăsat-o fără vreo replică:

-Oi fi tu grasă, dar ești grasa mea! A meaaa! rosti zâmbind laaarg şi-mbrăţişând-o.

Ester se afla în culmea fericirii, nu alta!

Când să meargă la culcare, trase cu ochiul spre oglinda care, de astă dată, nu-i mai reflecta imaginea visată… numai că lui Ester nu-i mai păsa!

Read Full Post »

BLACKOUT

Foto: Pixabay

– Ce ziiiici?! mă-ntrebă Costi după ce-i spusei ştirea zilei, referitoare la o avertizare făcută de guvernul austriac mai alaltăieri, potrivit mass-media…

Pesemne c-ai băut cinci beri?! Nu cred numai, sunt sigur! îmi replică ’mnealui pe-un ton constatativ c-aş fi euforizat şi presupune că de la băut mi se trage.

Şi eu, care credeam că pandemia ne va-ntoarce la douăzeci de ani… reajunşi pauperi, vaccinaţi, dar… fericiţi?! încearcă el să dreagă… busuiocul.

– Urmează o pană de curent de dimensiuni catastrofale, la nivel european! îi precizez eu sardonic… şi pentru vreme, he, he, îndelungată!

– Nu mă-nnebuni?! îşi expectorează, în fine, dânsul stupefacţia privindu-mă şaşiu peste ochelarii care-i par acum inutili.

– Da! Da! Aşa va fi! bat în continuare monedă fixându-l acerb, de parc-aş insinua că el e ţinta, fiindc-ar fi de vină cu ceva.

Bietul Costi bâţâie din cap consternat, capitulând în faţa unui dat al sorţii, pare-se.

Tăcem amândoi, dar diferit.

Azi e marţi… şi eu îs pus pe şicanări, chiar dacă m-am sculat cu faţa-n pernă… îmi  chinuiesc intenţionat amicul, că, de, are de ce să se sperie, dacă-i…  în pană de cerebel?!

El, însă, plat, plat în gândire, totuşi întreabă:

– Și de unde ştie presa?!

– De pe surse, ca de-obicei! îi servesc eu un rever sigur pe ton exaltat.

– Daca a patra putere ştie ceva, e ca şi-ntâmplat zvonul, nu?! începe să judece prietenul.

Şi, deodată, recăpătându-şi mintea de pe urmă, lansează retoric:

– Îmi zici de-o calamitate, nu?! Păi, în sistemul de autoapărare al unui stat nu-i prevăzut nimic vis-à-vis de-asemenea catastrofe?!

–… dau aprobativ din cap, economisind vorbe pentr-o replică trăsnet.

– Înseamnă că ni se vor sugera măsuri personale preventive… ca pentru cutremure, nu?

Iar tac, dar acum sunt mirat de resurecţia mentală din capul camaradului.

– Că mă şi săturasem să urnesc rezervele dintr-un loc în altul… pân-să vină seismul, să-nlocuiesc apa stătută, să cumpăr baterii şi chibrituri, să refac săculeţul medical, aşa că… sunt pregătit!

– Dar bani în bacnote mici, mărunţiş, insist să-l încurc, ai?! Dar juma’ din rezervorul maşinii umplută?!

– O, îndestul şi d-ăia şi d-aia! m-asigură insul, acum calmat, că doar din mărunţiş trăiesc!

*

M-arăt indiferent la falsul său regret şi-aş vrea să-i metaforizez efectele multiple ale acestei stupide perturbări.

Până să-mi incit imaginaţia creatoare de marasme, eu, intrat în vrie, de când cu avertismentul,  privesc prin el un crâmpei de viaţă până-n momentul apocaliptic anunţat…

Read Full Post »