– Ce ziiiici?! mă-ntrebă Costi după ce-i spusei ştirea zilei, referitoare la o avertizare făcută de guvernul austriac mai alaltăieri, potrivit mass-media…
Pesemne c-ai băut cinci beri?! Nu cred numai, sunt sigur! îmi replică ’mnealui pe-un ton constatativ c-aş fi euforizat şi presupune că de la băut mi se trage.
Şi eu, care credeam că pandemia ne va-ntoarce la douăzeci de ani… reajunşi pauperi, vaccinaţi, dar… fericiţi?! încearcă el să dreagă… busuiocul.
– Urmează o pană de curent de dimensiuni catastrofale, la nivel european! îi precizez eu sardonic… şi pentru vreme, he, he, îndelungată!
– Nu mă-nnebuni?! îşi expectorează, în fine, dânsul stupefacţia privindu-mă şaşiu peste ochelarii care-i par acum inutili.
– Da! Da! Aşa va fi! bat în continuare monedă fixându-l acerb, de parc-aş insinua că el e ţinta, fiindc-ar fi de vină cu ceva.
Bietul Costi bâţâie din cap consternat, capitulând în faţa unui dat al sorţii, pare-se.
Tăcem amândoi, dar diferit.
Azi e marţi… şi eu îs pus pe şicanări, chiar dacă m-am sculat cu faţa-n pernă… îmi chinuiesc intenţionat amicul, că, de, are de ce să se sperie, dacă-i… în pană de cerebel?!
El, însă, plat, plat în gândire, totuşi întreabă:
– Și de unde ştie presa?!
– De pe surse, ca de-obicei! îi servesc eu un rever sigur pe ton exaltat.
– Daca a patra putere ştie ceva, e ca şi-ntâmplat zvonul, nu?! începe să judece prietenul.
Şi, deodată, recăpătându-şi mintea de pe urmă, lansează retoric:
– Îmi zici de-o calamitate, nu?! Păi, în sistemul de autoapărare al unui stat nu-i prevăzut nimic vis-à-vis de-asemenea catastrofe?!
–… dau aprobativ din cap, economisind vorbe pentr-o replică trăsnet.
– Înseamnă că ni se vor sugera măsuri personale preventive… ca pentru cutremure, nu?
Iar tac, dar acum sunt mirat de resurecţia mentală din capul camaradului.
– Că mă şi săturasem să urnesc rezervele dintr-un loc în altul… pân-să vină seismul, să-nlocuiesc apa stătută, să cumpăr baterii şi chibrituri, să refac săculeţul medical, aşa că… sunt pregătit!
– Dar bani în bacnote mici, mărunţiş, insist să-l încurc, ai?! Dar juma’ din rezervorul maşinii umplută?!
– O, îndestul şi d-ăia şi d-aia! m-asigură insul, acum calmat, că doar din mărunţiş trăiesc!
*
M-arăt indiferent la falsul său regret şi-aş vrea să-i metaforizez efectele multiple ale acestei stupide perturbări.
Până să-mi incit imaginaţia creatoare de marasme, eu, intrat în vrie, de când cu avertismentul, privesc prin el un crâmpei de viaţă până-n momentul apocaliptic anunţat…
ANGELA DINA 
Lasă un răspuns