O ştii? O cheamă Ester! E tânără, fumoasă, cu cap, dar… prea plinuţă! Şi aşa este de când se ştie…
În copilărie, după fiecare ieşire afară, la joacă, la şcoală, venea mofluză-napoi… că, de fiecare dată, un zăpăcit, Valerică Nebunu/ trage cu tunu’/ pân’ la patruşiunu’ o aiura de cap nu alta, alergând-o, pesemne, s-o bată, că-i părea Esteroi Butoi/stă în bloc la noi/ şi mănâncă zahărel/ de-i grasă ca un purcel!
Altfel, Ester a fost şi este o fiinţă normală, nici prea-prea, nici foarte-foarte!
A trecut fără piedici prin ciclurile şcolare, dar s-a oprit după liceu. A fost atât de fermă în această privinţă, că nimeni n-a putut s-o convingă pentru mai mult.
Şi-a luat un preconcediu de viitoare slujbă 366 de zile, fiind an bisect.
De ce?! Să se odihnească înainte de-a începe zbuciumul vieţii, spunea, de fapt, să găsească ceva care-ar fi făcut-o mai agreabilă, căci tot grăsuţă rămăsese biata!
Şi ce n-a făcut în anul ăsta?! Rugăciuni, singură ori învăţate prin duhovnici, ritualuri şi magie albă cu talentate şi vestite Omide, başca tratamente medicamentoase şi terapie costisitoare pentru bugetul familiei.
Până la urmă, i-a căşunat pe magia desfacerilor, aflând în asta căi de izbândă, care, susţinute de credinţă, bunătate şi iertare, creează un scut în calea răului său -grăsimea!
A înţeles că desfacerile reprezintă acea armă magică cu care fiecare este liber să se apere de ameninţările năpustite asupră-i în diferite moduri… fiindcă e… rotofeie.
Şi-atât a învăţat şi exersat, încât ajunsese să-şi vadă în faţa oglinzii corpul precum şi-l imagina, suplu, atrăgător, ce mai, de admirat şi de invidiat!
Aplicase metoda şi altor visători de mai bine, mai câştigaţi, mai frumoşi şi chiar reuşise! Primise de la ei laude şi daruri, chiar bani… doar c-aceia erau văzuţi aşa şi de cei din jur, cunoscuţi ori nu, pe când ea nu părea nimănui cum se vedea însăşi în mirază!
Degeaba, banii, degeaba, recunoaşterea unanimă a puterii sale magice, că era tot Esteroi Butoi/ vecină cu noi…
*
Pe la douăzeci de ani, după o întâlnire oarbă cu fiul unor emigranţi în Austria, se trezi logodită.
Era plăcut omul! Tânăr bijutier, cu afacerea la Graz, îşi dorise mult ca soaţă o româncă, deh, ca el, chiar de trăia dincolo…
Nunta, în două reprize, una-n Bucureşti, alta-n Austria. Socrilor, bătrânei şi din cale-afară de cumsecade, le plăcea!
Traiul printre străini îi ocupa toată vremea, deprindea pe lângă soţ ceva meserie, dar, mai cu seamă, îi convenea să se ocupe de clienţi… Învăţa şi limba mai repede, dar şi urmărea impresia făcută de prezenţa ei.
Cât erau la magazin, ea şi Ian îşi zâmbeau mai mult, schimbând două trei fraze, uneori, mai mult.
Doar ajunşi acasă, după cină şi ora de rânduială, Ester îndrăznea să-ntrebe alintându-se:
–Mein liebe, sunt prea grasă?!
Nu ştia ce să creadă, primind acelaşi răspuns :
–Ja, ja! Ești cu mult mai mult decât mi-am dorit.
Altădată, i-a confirmat:
-Grasă şi frumoasă! rostind în clar şi cu ton credibil.
Trecuse anul înmierit. Ester părea că e într-al nouălea cer, munca era frumoasă, bănoasă; bărbatul, vrednic şi-mpătimit de meserie, serios, consecvent, nicicând bosumflat, dar nepriceput la vorbe de taină… de duh…
Ester, privind pe fereastră, prinde aripi într-o duminică de sfârşit de toamnă, fiindcă simţea că toate sunt pe voia ei şi-l iscodeşte pe Ian:
–Mein liebe, de ce nu-mi spui şi tu ceva romantic?!
Răspunsul primit a lăsat-o fără vreo replică:
-Oi fi tu grasă, dar ești grasa mea! A meaaa! rosti zâmbind laaarg şi-mbrăţişând-o.
Ester se afla în culmea fericirii, nu alta!
Când să meargă la culcare, trase cu ochiul spre oglinda care, de astă dată, nu-i mai reflecta imaginea visată… numai că lui Ester nu-i mai păsa!
ANGELA DINA 
Lasă un răspuns