PARKING

Mai alaltăieri, pe la nouă, eram pe la Romană extrem de agitat…

Trăgeam de volan iritat învârtindu-mă în jurul building-ului unde, în cinci minute, urma să-nchei contractul vieţii mele…

Eram disperat că nu găseam loc de parcare! Îmi simţeam creierii vâjâind, adevărate motoare de avion cu reacţie, iar inima, fiară prinsă-n capcană, încercând violent ieşirea spre… libertate?!

Cătam cu disperare ca vreun brunet să-mi facă semne ilicite dinspre-un spaţiu neocupat, decorat cu ceva oprelişti de rezervat! Dar, ţi-ai găsit, nu eram băgat în seamă! Pesemne, SUV-ul meu nu se-ncadra standardelor urmărite de-aceşti negociatori!

Să fi trecut ceva timp de când făceam pe-aci manevre de popas, când mi-adusei aminte că, la nevoie, sărmanul de mine mai făceam apel şi la Pronia Cerească! Doar eram creştin şi ortodox, nu?! Uneori, trecând în linişte pe dinaintea vreunui sfânt locaş, făceam trei cruci aşa, ca-n copilărie, după învăţătura bunicii, grozav de credincioasă!

Şi-mi veni, pe loc, ideea salvatoare, credeam eu, bicisnicul. Ridicai ochii spre cer şi glăsuii în gura mare:

–  Doamne, rogu-te, găseşte-mi un loc de parcare că-n weekend trec pe la biserica din parohia noastră şi donez, cinstit mărturisesc, două-trei mii de euro!

Mă mai vâjâi cât mă mai vâjâii eu, dar dinspre Tării nu mi se-arăta sprijin.

Întărâtat de nepăsarea Cerului, reiterez ruga:

–  Doamne, te implor, fă-mi rost de un loc de parcare că vin duminică la Catedrala Neamului şi donez cinci-şase mii… nu mai contează suma! Milostiveşte-te, Stăpâne! Auzi-mă!

Nici n-apuc să-mi sfârşesc cuvintele, c-o maşină parcată mai în faţă iese intempestiv eliberând neaşteptat spaţiul pentru mine!

Trag de volan la dreata şi parchez ca un as, nu alta, ridicând în Sus privirea şi rostind mieros:

– Uită, Doamne, ruga mea! Nu mai e nevoie!