SĂ NU-ŢI VINĂ SĂ CREZI!

Sunt înregimentat la medicul de familie de ex-consoarta mea! Extrem de ocupat cu munca de custode la B.C.U., nu mi-am găsit vreme să mă-ncadrez acestei orientări sugerate pe vremuri şi pace!

Nevastă-mea, Filofteia, educatoare de grădiniţă, jongla cu timpul neocupat, nu alta!

Menaj nu făcea, c-ambii mâncam la cantină. De spălat, călcat, nici atât, c-aveam Curățătorie Chimică la parterul blocului! Ordinea la domiciliu o făcea, săptămânal Maricica, o infirmieră de la grădiniţă, nesătulă de bani…

În concluzie, dă o fugă la Policlinică într-o zi, între coafor şi shopping şi… făptuieşte crima!

Aşa, din 2000, ambii suntem pacienţii aceluiaşi cabinet doctoral de familie!

Sunt sigur, ce mai, că şi aceasta grozăvie m-a împins la divorţ!

*

Până-n pensionare, sănătos ori nu, oportunitatea Policlinicii nu era onorată.

După, mi-am remaniat comportarea! Şi anii, şi uzura au început… să mârâie. Am intrat în posesia unui tratament curativ lunar, deci, un drum la Policlinică!

Nu-mi plăcea înşiruirea zgomotoasă a congenerilor indiscreţi privitor la suferinţe… Îmi displăcea şi doctoreasa, un stei de femeie, gigant de neparticipativă atitudine! Şi, mai cu seamă, etichetarea mea ca obez, de cum am intrat în cabinet, de dumneasa făcând abstracţie!

În fine, vrei, nu vrei, bea Grigorie agheasmă!

*

Anii trecând, nu ştiu cum se face, îi devin simpatic! Nu mai sunt obez. Îmi dă Euthyrox să-mi activeze tiroida, mă consultă şi nu prea, îmi scrie aceeaşi reţetă…

Dar, de cum mă vede, se dispune mărturisind c-aş avea aptitudini de telepat, c-o influenţez şi-n lipsă, numai să se gândească la mine!

Rămân trăsnit de mărturisire, dar, mai ales, de lejeritatea comportării sale.

Bunăoară, luna trecută mi se jeluieşte oripilată:

-Alaltăieri mi-a căzut calculatorul! Da’ce-am pătimit?! Toţi pacienţii cabinetului apăreau decedaţi, iar eu, eu nu mai deţineam parafa!

Auzi dumneata, eu… fără parafă!? Computerul n-o recunoştea!

-Și?! întreb din complezenţă.

-Am chemat pacienţii neprogramaţi a doua zi, a treia ș.a.m.d.

Ai noroc! Azi merge! ciripeşte bănuindu-mă de-o presupusă bucurie…

Misogin fiind, nu dau curs vreunei satisfacţii nici când îmi trece în fişa aceeaşi tensiune, aceleași simptome, acceași medicaţie… 

-Azi pe câte luni o facem? tatonă binevoitoare. Nu pe trei? făcu oferta.

-Ba! Pe una! Să mă lipsesc de-a face anticameră pentru amărâta de prescripţie lunară?! replic rânjind. Să n-apuc eu norocul ăsta?

-Ce noroc? Ce spui? Unde? fu curioasă.

-La cabinetul dumneavoastră, unde altundeva?!

Între timp este emisă reţeta şi programarea pe luna viitoare.

N-apuc să ies pe uşă, că din cabinet se-aud sudălmi guturale imposibil de reprodus pe lângă alarmanta constatare: Cade iar calculatorul?! Şi acum, tot el e de vină?!

C-o mină sardonică trăiesc o satisfacţie supremă, aflând că celelalte cabinete învecinate nu trec prin situaţia de criză asemănătoare! Ha! Ha! Ha!