Din vremea clasei a IV- a, o amintire îmi revine adesea… toamna!
Era pe la mijlocul primului pătrar al anului şcolar. Începuse să se răcească, să mai plouă… Era o vreme când picimea prindea câte un guturai… câte o tuse… ceva fierbinţeală, măsurată, mai întâi, cu buzele mamei şi mai pe urmă cu termometrul.
Pe-o aşa vreme nepriincioasă, o zgâtie de colegă picase la pat…
Într-o zi, după o alergătură grozavă prin curtea şcolii, se lăsase pe vine şi, ţinându-se cu mâinile în dreapta burticii, se văieta, speriindu-ne pe toţi.
Spre norocul ei, şcoala fiind la doi paşi de Spitalul Colentina, a ajuns la timp pentru scoaterea apendicelui nărăvaş.
La o săptămână după operaţie, Domnişoara, învăţătoarea noastră, ne-a îndemnat ca patru, cinci colegi s-o vizităm pe convalescentă.
Eram cam sărăcuţi pe vremea ceea, la un deceniu şi ceva de la război…
Copii fiind, nu prea simţeam lipsurile… ne-ajungeau părinţii, şcoala şi prieteniile, ca să fim fericiţi!
De-asta, poate, Domnişoara nu ne-a zis să-i ducem sau nu câte ceva colegei la spital?! Noi, totuşi, după starea familiei, am dăruit-o!
Din momentul ăsta, ceva nu-mi vine să-mi amintesc! De ce?! Fiindcă mi-e ruşine, da! Mă chinuie aceeaşi ruşine pe care am simţit-o şi atunci, chiar în clipa faptei, dar… de făcut, am făcut-o!
Ioana, colega de bancă, a trecut pe la mine, ca să mergem împreună.
Până să mă-mbrac, până să-mi împacheteze mama câteva gutui parfumate aduse din grădina bunicii, am aflat c-avea să-i ducă vizitatei un cartonaş cu pricomigdale, mamă-sa fiind cofetăreasă…
Într-o sacoşică împletită de mama, pusesem gutuile şi deasupra prăjiturelele, cu gând rău, oferindu-mă s-o car eu până la spital, fiind mai puternică…
Am făcut întocmai, iar ajunse-n salon, m-am repezit de-am oferit ca din parte-mi pricomigdalele, Ioana dându-i gutuile…
Nu ştiu ce-a gândit Ioana exact, căci era tăcută grozav, dar mie inima-mi ticăia ori de câte ori o vedeam!
Oricum, ne răciserăm… Chiar lunea următoare se mutase în banca întâi, motivând că dintr-a treia, unde stătuse cu mine, nu vedea bine.
Când s-a întors zvârluga operată, a povestit într-o pauză cât o bucurase vizita noastră şi atenţiile primite, flori, prăjituri, fructe…
Dar cel mai mult zicea, o bucuraseră gutuile de la… Ioana! Fiind la regim postoperatoriu, mămică-sa îi făcuse, din două, compot, celelalte rămânând să le ronţăie mai târziu.
Cum Domnişoara era în sală auzindu-ne ciripeala, intervenise, felicitând-o pe Ioana pentru darul făcut, rupt din bogăţia de parfumuri şi de gusturi a toamnei! Vorbele preaştiutoarei noastre Domnişoare nu ştiu ce-au făcut cu mintea Ioanei, dar cu a mea, sigur a făcut ceva şcoală şi-n plus, mustrarea mea de conştiinţă s-a mai domolit cumva, căci… întâmplarea fusese învăţătură de minte!
ANGELA DINA 
Lasă un răspuns