Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for ianuarie 2022

Griv și Carolina

-Dacă-mi pun mintea cu ei, îi scutur prea des… Mă tem să nu-i  şubrezesc… Aşa că-i refişez din aspirator, îi comunic eu sentenţios lui Gelu weekend-ul trecut când, după dejun, la o turcească, ne spuneam una, alta, ca nişte fraţi încercaţi de relele ori bunele vieţii ce ne-au dotat cu ani, pensii potriviscioare şi… amintiri.

*

Cum amândoi ne-am strecurat prin viaţă travestiţi în celibatari, nu ne-am depărtat prea mult…

Drept e că necazurile propriu-zise nu ni le-am dezvăluit… Mulţumesc Bunului Dumnezeu că le-am dat de-a dura, pomenind, în urmă, aluziv şi cu detaşare despre pricinile supărărilor, ca şi când peste dumnealor ar fi trecut terţi!

Cum să fi fost altfel?! Ne menajăm unul pe altul, nelipsiţi de imaginaţie, având glagorie, şcoală şi, mai ales, cultura vieţii!

Dar avem şi-o meteahnă! Când ne-ntâlnim, ne împărtăşim câte ceva care să ne… uimească, făcând, mai totdeauna, din ţânţar, armăsar!

*

-Ce zici tu acolo, soră-mea?! întrebă Gelu, scotocind cu degetele-i gracile în pachetul de ţigări după o papiroasă  mai afânată… pentru jertfirea ei alături de stacana de cafea aburindă.

Ce-au mai săvârşit şi de astă dată?! Ori ţi s-a urât cu dânşii?! Chiar nu-ţi mai prieşte prezenţa lor?! Mă uimeşti…

Pe urmă, începu să râdă superior ca de la mintos la un tăntălău.

-Păi, să-ţi zic! Îmi dau zilnic de lucru… Când nu m-aştept, atunci îmi ies în faţă! Chiar cu ostentaţie! Zău, aşa?!

-Nu-mi spune!  mă cercetează mai atent geamănul meu bulbucând cumva ochii, de parcă ce-află îl sperie sau cam aşa ceva…

Nu-i dau satisfacţie, căci un telefon mă-mpiedică pentru nişte minute-n şir.

În răstimpul ăsta, el ia seama în jur, pe urmă, la balconul sufrageriei… În dormitor, nu se hazardează scumpul, din consideraţie pentru intimitatea gemenei sale…

-Of, of şi Zoica! Nu poţi să-i pomeneşti de vreo curiozitate, că ţine minte şi-ţi cere zile-n şir noi şi noi precizări! mă văicăresc eu copilăreşte.

-Tot de Carolina şi Griv se interesa?! nimeri la fix Gelu.

-Da, da! îi confirm zâmbind. Şi ei m-am plâns de răsfăţul celor doi! De-atâta vreme, ogoiţi şi  preţuiţi ca nişte odoare…

-Ai uitat cumva momentele în care ţi-au intrat în viaţă drăgălaşii ăştia care, precum văd, astăzi te-mpovărează?!

-Ar fi posibil să-mi şterg din gând  cum Carolina a păşit în căminul meu exact în primul an de carieră…

A poposit la mine odată cu primul onorariu de avocat luat ! Şi-am îndrăgit-o şi bibilit-o toţi anii ăştia, spălând-o, periind-o şi scoţând-o zilnic  afară, pe balcon, găsindu-i loc prielnic oricând!

-Ai dreptate… ai  cam exagerat. Mi-amintesc prea bine că ţi l-am adus pe Griv tocmai ca să-ţi diminuezi din grija  arătată Carolinei, tresare frate-meu parcă înviorat de ce rememorează.

-Şi cât m-am bucurat cum Griv devenea de-atunci seamănul ei, alături de care să vieţuiască în casa mea, să nu fie singură când eram plecată undeva! rotunjesc eu mărturisirea.

Şi, ca să-nchei şi prefăcuta-mi jelanie, şi agasarea lui Gelu, mă ridic de pe fotoliu îndreptându-mă înspre dormitor şi revenind cu alintaţii mei… două pături, una cafenie în carouri roşii, alta, gri ca un şoricel, amândouă cu perii din dotare, strălucind curate şi tinere, ca şi când n-ar fi avut anii pe care i-au petrecut aci…

Read Full Post »

Cireşar în iarnă

De multă vreme bătrânul zace. Nu se plânge de nici o durere. Doar, din când în când, oftează uşurel.  

Toţi sunt îngrijoraţi. E o iarnă grozavă! Nu vor să-şi închipuie cât suferă el pe aşa vreme…  

Mia, întoarsă de la şcoală, întredeschide încet uşa de la Bunu, vârându-şi căpşorul prin crăpătură.

Vede pe obrajii lui două lacrimi sclipitoare abia scurgându-se înspre bărbie.  

-De ce plângi, Bunule?! Te doare tare?  

Observând-o, acesta-i spune grabnic:  

-De dorul verii! Mi-e tare dor de Cireşar…  

Fetiţa nu pricepe tâlcul vorbelor. De unde să-nţeleagă?!

Bunicul tânjeşte după căldura vernală, singura în stare să-i aline păcătoasele dureri.  

Mia se retrage. O sună pe mamă-sa şi-o roagă ceva:

-Bine? S-aduci la-ntoarcere neapărat nişte…  

Ultima vorbă e o şoaptă auzită numai de ele două.  

Aleargă apoi la birouaşul ei, deschide blocul pentru desen şi, una, două, închipuie din joc de carioca un ram de cireş. Braţul pomului gătit cu frunze verzi e încărcat de multe, multe boabe pocnind de roşul miezului copt…  

Îşi priveşte opera. Stă gânditoare câtva. Deodată sare mulţumită, alergând afară şi biruind nămeţii în împlinirea planului.  

Abia de mai poate răbda până la ora gustării, când cu glasul ei îl va înştiinţa pe bunic:  

-A sosit, Bunule! Să nu mai plângi după Cireşar! Şi-i va oferi caserola cu fructele aduse de la supermarket de mama, după cum o rugase.  

Iar de acesta n-o va crede, îl va pune să privească fereastra, de unde-l va convinge desenul lipit de ea pe ascuns de geamul îngheţat!  

Cu gândul spre bucuria plănuită, intră în camera bunicului după ceva timp.

Rămâne înmărmurită! Cu fereastra deschisă, în miez de iarnă, bătrânul mângâia deja cu palmele albul parfumat al unei crengi de cireş aievea…

Read Full Post »

De Ziua lui Eminescu…

Read Full Post »

DEDICAȚIE…

Read Full Post »