
-Dacă-mi pun mintea cu ei, îi scutur prea des… Mă tem să nu-i şubrezesc… Aşa că-i refişez din aspirator, îi comunic eu sentenţios lui Gelu weekend-ul trecut când, după dejun, la o turcească, ne spuneam una, alta, ca nişte fraţi încercaţi de relele ori bunele vieţii ce ne-au dotat cu ani, pensii potriviscioare şi… amintiri.
*
Cum amândoi ne-am strecurat prin viaţă travestiţi în celibatari, nu ne-am depărtat prea mult…
Drept e că necazurile propriu-zise nu ni le-am dezvăluit… Mulţumesc Bunului Dumnezeu că le-am dat de-a dura, pomenind, în urmă, aluziv şi cu detaşare despre pricinile supărărilor, ca şi când peste dumnealor ar fi trecut terţi!
Cum să fi fost altfel?! Ne menajăm unul pe altul, nelipsiţi de imaginaţie, având glagorie, şcoală şi, mai ales, cultura vieţii!
Dar avem şi-o meteahnă! Când ne-ntâlnim, ne împărtăşim câte ceva care să ne… uimească, făcând, mai totdeauna, din ţânţar, armăsar!
*
-Ce zici tu acolo, soră-mea?! întrebă Gelu, scotocind cu degetele-i gracile în pachetul de ţigări după o papiroasă mai afânată… pentru jertfirea ei alături de stacana de cafea aburindă.
Ce-au mai săvârşit şi de astă dată?! Ori ţi s-a urât cu dânşii?! Chiar nu-ţi mai prieşte prezenţa lor?! Mă uimeşti…
Pe urmă, începu să râdă superior ca de la mintos la un tăntălău.
-Păi, să-ţi zic! Îmi dau zilnic de lucru… Când nu m-aştept, atunci îmi ies în faţă! Chiar cu ostentaţie! Zău, aşa?!
-Nu-mi spune! mă cercetează mai atent geamănul meu bulbucând cumva ochii, de parcă ce-află îl sperie sau cam aşa ceva…
Nu-i dau satisfacţie, căci un telefon mă-mpiedică pentru nişte minute-n şir.
În răstimpul ăsta, el ia seama în jur, pe urmă, la balconul sufrageriei… În dormitor, nu se hazardează scumpul, din consideraţie pentru intimitatea gemenei sale…
-Of, of şi Zoica! Nu poţi să-i pomeneşti de vreo curiozitate, că ţine minte şi-ţi cere zile-n şir noi şi noi precizări! mă văicăresc eu copilăreşte.
-Tot de Carolina şi Griv se interesa?! nimeri la fix Gelu.
-Da, da! îi confirm zâmbind. Şi ei m-am plâns de răsfăţul celor doi! De-atâta vreme, ogoiţi şi preţuiţi ca nişte odoare…
-Ai uitat cumva momentele în care ţi-au intrat în viaţă drăgălaşii ăştia care, precum văd, astăzi te-mpovărează?!
-Ar fi posibil să-mi şterg din gând cum Carolina a păşit în căminul meu exact în primul an de carieră…
A poposit la mine odată cu primul onorariu de avocat luat ! Şi-am îndrăgit-o şi bibilit-o toţi anii ăştia, spălând-o, periind-o şi scoţând-o zilnic afară, pe balcon, găsindu-i loc prielnic oricând!
-Ai dreptate… ai cam exagerat. Mi-amintesc prea bine că ţi l-am adus pe Griv tocmai ca să-ţi diminuezi din grija arătată Carolinei, tresare frate-meu parcă înviorat de ce rememorează.
-Şi cât m-am bucurat cum Griv devenea de-atunci seamănul ei, alături de care să vieţuiască în casa mea, să nu fie singură când eram plecată undeva! rotunjesc eu mărturisirea.
Şi, ca să-nchei şi prefăcuta-mi jelanie, şi agasarea lui Gelu, mă ridic de pe fotoliu îndreptându-mă înspre dormitor şi revenind cu alintaţii mei… două pături, una cafenie în carouri roşii, alta, gri ca un şoricel, amândouă cu perii din dotare, strălucind curate şi tinere, ca şi când n-ar fi avut anii pe care i-au petrecut aci…
Lasă un răspuns