-Știţi, la Ulma, se-adună bărbaţii sâmbăta la câte unul dintre dânşii. Întorşi de la târg ori biserică, sorb degrabă borşul şi p-aci ţi-e drumul! ni se împărtăşi Tolea, sosit de ieri pe la noi, la Suceava. În deplinătatea vârstei ori mai tineri, sunt fripţi dup-aşa petrecere, puțini cât au mai rămas, adăugă mândru, dar și trist.
-Ui, ui, făcu Olena, vară-sa, deh, nepoată-mea!
Năltuţă, frumuşică, ochioasă, mereu prezentă la vorba din casă, fetişoara învârtind un cub Rubik cu dexteritate nemaivăzută, e mereu pe fază la mersul discuţiei.
Şi-nainte să zică mămucă-sa ceva, Olenka se şi repezi cu presupunerea:
-Și li se zice sâmbetiştii?!
Apoi se porni pe-un râs chiţcăit, că ne uimi pe-ai casei…
Doar Tolea, proaspăt absolvent de liceu, îşi păstră firea. I-ar fi venit şi lui să râdă, că de, văruţa e drăcoasă, dar nu se face?! El a trecut majoratul şi…
Eu, ca bătrân, stau lângă sobă şi-nvârtesc în mâini luleaua neaprinsă, din respect pentru noru-mea Nastea, îngrijorată de curăţenia casei, dar şi de sănătatea moşului, adică de mine.
Îi perii din ochi pe toţi, înfericit că satul năvăleşte către oraş, că neamurile din Ucraina se-adună încă la vorbă despre un Ieri cu obiceiuri şi farmec, pe care nu le-aş da uitate…
-Nicidecum, nicidecum, se-nvioră miloslăveanul într-un târziu.
Sunt pravoslvnici obişnuiţi, numai că nu se leapădă de cele vechi ale satului… mai zise, căzând iar pe gânduri, pesemne trimise Ucrainei, de unde venea.
-Cam ce fac ’mnealor acoloşa?! lărgi cam ironic drumul mărturisirilor fetica.
-Vorovesc de una de alta, rezumă răspunsul băiatul, spre nemulţumirea fetişcanei.
Îi plăceau lămurite nedumeririle sale, ori văruţul ăsta… cam lasă-mă să te las… Oare-ascunde ceva sau e cam…
Îi venea peste mână să-l facă prost, şi-n gând, că erau neamuri şi nu s-ar fi căzut să-şi oropsescă- n vorbe rudă, nu?!
Ca şi când ar fi ghicit canonul Olenei, văru-său încercă s-o mulţumească:
-Fiindcă-s cruci de voinic, adică bărbaţi socotiţi, se rostec despre viaţa satului, de întâmplări de azi, nereuşite, precum şi de ce-ar fi mai la-ndemână să întreprindă comunitatea ca să fie…
-…bine, să nu fie rău?! se-arătă nelămurită copilă şi cu slabe speranţe pentru reuşita sfatului bărbaţilor, despre care făcea vorbire mototolul de Tolea.
-Şi?! Dau pe brazdă pe nevolnici?! Sau doar pun ţara la cale precum femeile gureşe?! aruncă iar înţepătoare săgeată înspre adunarea pomenită.
-Fac bine ce fac, punctă întrebatul. Iar când prezentul îi încurcă ori sperie, câte un om vârstnic câştigă dinspre grup atenţie printr-o povestită despre trecut, mereu… o învăţătură, o înlesnire…
-Olena! Fii atentă cum vorbeşti!
Eşti gazdă şi unde mai pui, mai mică decât nepotul, se băgă la mijloc Nastea, ocupată cu aranjarea mesii de seară.
M-arăt încântat de ce face noră-mea, întâi că Olenka o cam luase razna, dar şi pentru credinţa că arţagul ei izvora dinspre foamea resimţită.
Şi, cum fericirea trece prin stomac, vom fi cu toţii mai îngăduitori după ce ne vom fi stâmpărat necazul pântecului.
Ultima credinţă mă făcu să zâmbesc larg, în vreme ce-mi ocupam locul din capul mesei. Era plinuţă de castroane dinspre care se ridicau în aerul încăperii mirosuri aţâţătoare de la borşul cu sfeclă, dinspre slănina şi cârnaţii perpeliţi, de la clătitele de cartofi şi carne ori colţunaşii cu smântână…
Doar era o cină cu oaspeţi, nu?!
*
-Tătucă, tătucă! Hai oleaca-n cerdac! o auzii în pieptul nopţii pe Nastea şuşotind prin uşa odăii mele.
Ea nicicând nu mă trezea din somnul dintâi, ştiind c-atât mi-e zăbava în pacea nopţii, aşa că dădui fuguţa la strigare…
Cu sumănelu-n spinare, o urmai afară.
-Brrr! făcui neavând ce zice… Ştiam că se-ntâmplase ceva de cutezase nora să mă cheme…
Mă-ndemnă să ne depărtăm oleacă de casă şi, una, două, izbucni într-un plâns gâtuit…
-Tătucă, au intrat ruşii-n Ucraina! Ce se fac ai noştri?! întrebă nevolnică în faţa sorţii.
Şi bietul Tolea?! Când să intre-n facultate… va să meargă sub arme, tătuuucă?! Vai, vai, ce-i de făcut?! se căină noruţa, ridicând înspre cer fruntea, dinspre care aştepta ajutor si mângâiere…
ANGELA DINA 