-A sosit primăvara! Toate, toţi se bucură, numai eu, nu! mi se confesează Mara de la parter, întâlnită la ieşirea din bloc.
Întâi, o privesc încercând să-i aflu motivul nemulţumirii, apoi, compătimitor o descos:
-Cum aşa ceva?!
Nu-mi lasă timp să continui, că-ncepe:
-Îmi vine peste mână despărţirea de ghete! Iar trecerea la… şi tace luând seama la picioare, pe care le roteşte pe rând.
Eu, surprins, n-am replică şi tac precum prostul.
Deşi ne-aflăm în plină stradă, ridică deodată suficient de sus un picior încălţat într-un pantof adidas, defel potrivit elegantului taior pe care-l poartă, apoi continuă:
-Dacă te bate pantoful, îţi ratezi ziua. De-asta, comoditatea încălţărilor este un subiect foaaaaarte important…
Pe loc, plin de condescendenţă şi profund empatic, sunt de acord cu ea. Totuşi mă mir grozav de ce mi se destăinuie dintr-o dată mie?!
N-avem nimic în comun! Ea, o tânără de la parter, eu, un senior de la patru, ea, casnică, eu, profesor pensionar… şi tot aşa! N-am schimbat niciodată decât saluturi…
În mine, îmi fac mea culpa şi, pe dată, mă destind… Da, da, port hainele bunului samaritean! Pesemne c-aşa m-a perceput?!
Nu-mi socoteşte secundele tăcute drept nepoliticoasă ezitare şi se aruncă-n desfăşurarea pledoariei, neaşteptată de mine:
-Repet, de te roade încălţămintea, eşti în ziua respectivă… terminat?! Ori, dacă-mi priveşti picioarele, sunt înfofolite şi-acum în ceva comod… Totuşi mă doare ceva…
-Ce?! o iscodesc suficient de particiativ, ca să prindă avânt şi să turuie.
-Acum, vorba ceea, Cine fuge după doi iepuri, nu prinde niciunul! Ori cu piciorul ocrotit ori c-un pantof ca lumea! Că nu poţi fi şi-n căruţă şi-n teleguţă! Aşa-i? afirmă încredinţată de justeţea spuselor dumisale…
-Pe bună dreptate, nu poţi să le ai pe toate, îi subliniez judecata de valoare, după care cad în greşeala de a-i da apă la moară şi preiau firoscos conversaţia, căreia îi căzusem victimă.
În fapt, sunt expuse pe rafturile magazinelor tot felul de modele-pentru bărbaţi, pentru doamne… şi, chiar, unisex!
N-ai nimic de făcut decât să pui mental în acord tentaţia pentru lux şi… confortul de care vorbeai că-ţi este prioritar, zic.
Şi-apoi, are balta peşte! Ai, slava bogu, de unde alege! Geme oferta, de la wing-tip/bot de raţă până la Blucher/forma deschisă, lată în zona bombeului frontal.
-Aveti perfectă dreptate… Dar nu ştiţi cum e femeia?! Vrea să fie cool şi merge pe principiul că Rabdă baba la frumuseţe! intervine Mara, făcându-şi evident o falsă mea culpa.
Cam jenat de aiurerile femeieşti pomenite, mă simt impulsionat s-o străluminez, că, vorba lui Coşbuc, Sunt greu bătrânii de pornit,/ Dar, de-i porneşti, sunt greu de-oprit! şi perorez:
-Din cele oferite vederii, ar trebui înainte de orice să probezi şi să vezi ce ţi se potriveşte. Primo!
Legendele de oraş cu se lasă, sunt din piele sau sigur, purtaţi o vreme, nu vă mai strâng sunt cuvinte de vânzător care vrea să-şi dea marfa şi atât.
-Se impune, deci, aprobă docilă Mara, ca să probezi întâi şi, numai dacă-ţi vine pantoful, să-l achiziţionezi, în cazul că-ţi şi place…
Bâţâi din cap de sus în jos ca unii imbecili ce nu-şi găbjesc vorbele şi nici judecata de sine şi dezvolt pledoaria începută, extrem de mândru de mine.
De ce?! Fiindcă am o forţă imaginativă extra şi o teribilă uşurinţă de a face conexiuni, între noi, fie spus…
Sunt imbatabil în conversaţie, indiferent domeniul avut în vedere… Şi posed şi ceva cunoştinţe despre lume şi viaţă…
În plus, am vorbele mereu la mine, căci lexicul meu activ e… incomensurabil!
Aşadar, continui:
-Privită din altă perspectivă, cea funcţional-estetică, la cumpărarea unui pantof ar trebui să iei în considerare şi-un aspect foarte relevant, să nu omiţi căa el să se asorteaze şi cu… statura purtătorului!
Rămasă interzisă după aceasta precizare, Mara mă-ntreabă nonverbal de nu cumva… băsnesc?!
Cavaleros cum sunt de-o viaţă, îi readuc liniştea:
-Nu e nici o glumă la mijloc. E doar un fapt!
Bunăoară, o persoană înaltă poate purta un pantof uşor alungit cu o talpă mai subţire de până în 7 mm, pe când o persoană voluminoasă ar trebui să încalţe un pantof cu botul scurt, englezesc şi cu o talpă voluminoasă de până la 10 mm.
În continuare, starea de spirit a colocutoarei mele se deteriorează, încetinindu-şi reacţiile, uitând, parcă, să se exprime vocal.
O înţeleg şi nu prea, dar aştept să depăşească uluirea provocată de lămuririle mele…
Cum se regenerează lent, lent, îmi vine chef de o ţigară… Nu cedez tentaţiei, înrucât detest să fumez stradal şi, atunci, fac arabescuri imaginare, cu vârful bastonului în aer şi pe asfalt.
-Vai domnule?! îşi miră biata Mara fiinţa şi chipul, oftând, pesemne, împovărată de bagajul meu de cunoştinţe, pe care încerc să i-l transfer şi se holbează aproape nepoliticos la mine, căscând larg şi gura botoxată, care n-arată ispititor nici pentr-un senior ca mine…
Încercând să surmontez beteşugurile-i de gândire şi manifestare, mă îndrept apoteotic înspre punctul culminant al susţinerii tezei mele şi, mefistofelic, m-apropii de Mara zicându-i plin de avânt:
-Înțelegi că principiul achiziţionării, desprins din cele anterior precizate, ar fi că un pantof este în directă proporţie şi cu volumetria purtătorului?!
-Cum?! Cum?! Cu ceee?! intră în panică sărmănica, pe loc şi mai ameţită din pricina terminologiei abordate de mine…
Are o tentativă de-a căuta ceva pe smartphone, dar eu sunt mai rapid, vrând s-o umilesc prin ştiute şi rapiditate şi-i torn veninul lămuritor în auz:
-Cu cât purtătorul este mai înalt şi mai corpolent, cu atât pantoful este mai scurt şi cu talpa mai groasă!
Află de la mine! mai exclam, luându-mi eu de astă dată seama la încălţările mele taman pe taman şi conforme cu cele ce-i împărtăşisem vecinei mele, neinspirat abordându-mă în dimineaţa respectivă.
Cu mâna înspre cozorocul şepcii mele cadrilate, mă-nclin uşor punându-mă şi… în mişcare.
Biata Mara îşi părăseşte greu înţepeneala, căci, după o îndepărtare apreciabilă a mea, aruncă o întrebare piţigăiată peste spaţiu:
-Domnule profesor, aţi fost şi pantofar?!
ANGELA DINA 
Lasă un răspuns