„Să-mi trăiesc! La atâţi ani, cât să-i pot duce! Să-mi trăiască nepotul Antonel, să cultive răsunetul numelui nostru!” sunt primele gânduri ale aniversării, rostite în solitudinea dublei mele garsoniere, neştiind că, de cu seară, nu zăvorâsem corespunzător intrarea…
-Uşa neasigurată… musafiri aşteaptă?! îmi sparse Antonel acuşica timpanele, încă-n formă, spre ghinionul meu…
Şi află că ţi-am auzit autofelicitarea! mă lămuri dânsul îmbrăţişându-mă legănat ca pe-un poloboc minute în şir…
Uimit, mai degrabă nazal, mă desprind, chipurile, angoasat de-atâta duioasă încleştare, luând altă vorbă:
-Şi apa asta de colonie ce-o emani, tot în cinstea mea?! îl tachinez eu amuşinându-i preajma.
-Mă încântă c-ai sesizat, Bunule! Înseamnă că n-am azvârlit banii pe…
Şi, unde nu scoate o punguţă c-un flacon de L’eau d’Issey Miyake, pour homme, vârându-mi-o între degetele stângii, căci îmi ocupase dreapta c-un ditamai buchet de… bujori albaştri.
Mie mi-e milă de florile tăiate, dar aşa Paeonia peregrina colorate nu mi-a fost dat să văd vreodată… Tare mult mi-au încălzit inima din sipetul ruginit, încât m-am repezit şi l-am imobilizat cu bietele-mi căngi uşor tremurânde sub emoţia clipei…
Când ne-am regăsit face to face, păcătosul de Antonel deţinea lacrimi pe pomeţi!
-Măi copile, dar de aniversări, onomastici şi-alte zile cu pompă nu se veselesc oamenii?! mă intrig, în vreme ce însumi eu îmi şterg ca ăi mici ochii de mânecile hainei de casă.
*
Până să mă fac eu iarăşi gazdă şi să pun de-o sumară trataţie ca-n vreme de criză -adică un rest de coniac şi-un cofrag de saleuri cheese twists with butter, el revine de la maşină c-un troller gris-foncé, nou, nouţ şi strigă:
-Ia de-aici, Bunule! îndemnându-mă să-mi însuşesc şi băgăjelul, şi-o borsetă fistichie de purtat în bandulieră…
Drăcia este kaki, s-atenţioneze curioşii c-ai un… trecut militar şi… să treacă mai departe!
Eu mustăcesc larg, larg, tocmai azi, când din greşeală, la bărbierit, am devenit… spânatic, în vreme ce picur în pahare din clondirul cu licoare, aşa, ca mulţumire pentru ce flori adusese…
Antonel toastează din lumina ochilor şi zâmbete, dă de duşcă băutura, asigurându-mă că, după recepţia inutilităţilor aduse, vom face o incursiune cu un taxi limuzină la șosea, apoi mă va scoate la Carul cu Bere, unde a rezervat de-alaltăieri şi-o măsuţă de tête-à-tête.
-Păi, nu-ţi era simpatic localul?! mai vrea aprobarea mea.
Desigur, desigur! îşi răspunde tot el şi, indicându-mi spre aşezare scaunul elveţian, începe descărcatul… mărfurilor c-o dexteritate de vechi si experimentat marchand!
Îl ascult, dau drumul pe computer unui site cu muzică de răbdare, clasică şi purificatoare şi-ncep să mă uluiesc!
Trage fermoarul geamantanaşului ultra dichisit cu pungi, punguţe şi-ncepe dezvăluirea şi vocal, şi poziţionând fiecare chiţibuş într-un loc predestinat de năstruşnicii lui creatori, flămânzi de paralele inocenţilor ca de-alde nepotu-meu.
–Primo, se pronunţă extrăgând c-o rapiditate de prestidigitator, o… mască Anonymous?!
Eu tac şi mă holbez, el mă dumireşte:
-E pentru când ai fi nostalgic după vremurile tinereţii…
-Unde mai pui, are şi mustaţa ticluită de un hairstylist, completez eu circumstanţa… Şi m-ajută să mă deghizez!
Râdem in corpore…
–Duo! Şi se-ndreaptă către birou, depunând alături de computer un alt ecrănaş, minunat echilibrat pe-un picioruş.
Ăsta-i un amplificator de imagine pentru mobilul aşezat în picioare dincolo de gemuleţ! Capisci?!
Simt că-naintez în transă, scutur capul şi bâigui tărişor:
-Îhî!
Mă zăpăceşte cât de rapid lasă tot pe birou: un suport stabil de ochelari aidoma unei păstăi de mazăre inscripţionate cu A şi D?! E de-nţeles, pentru aproape şi departe…
Nici nu clipesc şi-alături de lămpiţa mea Zian se-nfiinţează, tot asortat cu calculatorul, un Big Enter Tasta antistres, o nostimadă pe lângă tastatura, à la strapontina din sala de spectacol…
Acum, arunc încolo masca lui Valentino strâmbându-mă a neconformitate, căci acolo, domneşte, de mereu, împotriva nervilor, un superb serviciu de fumat adus din Turcia c-un sfert de secol în urmă…
Nepotul observă, însă nu-i pasă, căci îmbogăţeşte locul cu o cană de sticlă roşie, pe care-i ajustat în basorelief un motan tuciuriu, care şi-a pus coada la bătaie pentru mânerul îmbârligat, lung, lung.
Vedenia mă amuză, totuşi nu mă văd sorbind cafeaua mea turcească din atare… drăcărie?!
Şi tac pe mai departe…
Deodată, iese din cameră c-o pungă mată. Ciulesc urechile şi-aud trosnete, întâi prin bucătărie, apoi, din baie.
Revine râzând ca un copil, mă ia de mână ca pe nevolnici de-mi arată nişte papuci galbeni, tip Cleaner-Mop,de şters când picur ceva pe gresie.
În baie-mi sare-n vedere sulul de igienică al cărui clopapir este inscripţionat cu liniatura-Sudoku…Anturat bideului, se-ntinde un covoraş verde pentru golf, prevăzut c-un orificiu proporţional cu distanţele, iar alături, şi crosa impusă…
-Astea pentru cazul în care zăbovesc nepermis de mult la vespasiană?! îmi dau cu presupusul ţintindu-l între ironie şi sarcasm pe nematurizatul meu nepot…
-Și-aşa! Bănuieşti că e mai răcoare vara decât în studio şi… vrei, nu vrei, te răcoreşti făcând unul din cele două sporturi?! Nu?!
Simt, de-atâta uimire că mi-e tare foame şi mă chitesc pe sărăţele!
Rod ca un iepuroi, dar întrerupt de Antonel, care-mi pretinde să-i dau şi lui în cioc câte-o jumătate de beţişor…
Şi cum să nu-i furnizez combustibil, când, în această vreme, plasează pe tăblia bibliotecii ăl mai frumos şi proaspăt Porsche, tot limoniu, rulând exclusiv pe verticală?!
În colţul balconului meu, devenit prin geamlâcul adaptat, loc de gimnastică, acum este depus un… sac de box pe picior, precum şi un costum gonflabil de Sumo, atârnat pe-un umeraş dichisit de perete.
Când l-aud, că-mi vorbeşte de lejeritatea combinezonului ăstuia, care-mi sugestionează oceane de transpiraţie, mai ceva decât la saună, mă reazăm de canatul uşii, descusându-l pe cea mai deznădăjduită voce:
-Dar, bine, cu ce ţi-am greşit, de te răzbuni tocmai acum?!
Mă priveşte galeş, dar se opreşte numai după ce ataşează la scaun cu spătar un nemaivăzut echipament de plastic galben, pe care-l botează nici mai mult, nici mai puţin, hamac pentru picioare?!
Fără nici o legătură cu cele ce-au defilat prin faţa mea şi cu care aveam să-mpart spaţiul meu locativ, sunt gata să dau ortul popii, când Antonel etalează în latul patului… ce credeţi, o pătură cu mâneci pentru cuplu?!
-Și cu asta ce-ar fi recomandat să …?
Îmi retează vorba specificând în clar:
-Cu vreo mirandolină de pe FB!
Asta punând capac, îmi dispare necazul pentru toată aiureala dăruită şi mă pornesc, la peste opt decenii, pe-un râs, la care se-angajează însuşi nepotu-meu Antonel…
ANGELA DINA 
Lasă un răspuns