Mi s-a-ntâmplat?! Ori am visat?! Oricum, trebuie s-accept finalul! Cam aşa mormăiam eu alaltăieri în faţa computerului…
Tocmai încheiasem o dispută cu nevastă-mea. Mă dovedise! Şi nu-mi scuzam înfrângerea!
Exceptând aplombul comunicării, mă izbeşte permanent la ea logica enunţului şi argumentaţia.
Câştigă totdeauna! Şi ce mă oftic! Nu recunosc în ruptul capului, dar, când se-ntâmplă, mă dau obosit şi-n căutare de… relaxare imediată.
Ca un făcut, victoria consoartei mă marchează într-atât… încât alerg s-o înşir între Petrecutele, cum mi-am intitulat amintirile, un fel de jurnal, de citit să râd când n-oi mai fi în stare să mai fac haz de necaz.
Ciorovăiala de azi pornise de la competitivitatea valorică între bărbaţi şi femei. Începuse la cafeaua matinală şi, la vremea cinei, scorul era nedecis!
Evidenţa egalităţii nu-mi venea la socoteală, pe de-o parte, pe de alta, orgoliul de soţ al unei femei deştepte, de neînvins, îşi zâmbea…
Deci, se cerea şi-o dovadă obiectivă pentru înclinarea balanţei de partea unuia!
De partea cui?! mă-ntrebam niţel neliniştit în avans… Doar ştiam ce-i poate capul nevestei mele!
Şi chiar ea promitea să-mi dea supremul argument pentru asta…
Mă linişti decretând culantă că eu voi alege învingătorul!
Şi-aminti un fapt devenit viral pe Facebook. Era vorba despre un transplant iminent de creier.
Beneficiarul ar fi fost un bărbat între două vârste cu multe obligaţii personale, plus datorii mari la bănci.
Supravieţuise unui accident rutier, însă trauma suferită la cap îl previziona incapabil de o viaţă normală.
Ca pater familiae, decidentul până atunci în toate cele nu putea hotărî de nici un fel…
Soţia şi fiii optaseră pentru transplant de creier, deşi fuseseră avertizaţi de consultantul medical despre riscurile operaţiei.
Insuficient experimentat, procedeul se vădea periculos. Se adăuga şi costul extrem de mare al noului organ, în achiziţionarea căruia nici un asigurator nu contribuia cu nimic! Şi doar un creier de bărbat ar costa 50000 de euro!
Dar unul de femeie? aruncase timid soţia bolnavului.
Răspunsul medicului stârnise o grozavă rumoare printre cei ce-auziseră: doar 2000!
Urmaseră clipe jenante. Bărbaţilor din anturaj nu le venea să privească în ochi doamnele. Ce mai?! Era stânjenitor!
Auzind spusele soţiei mele, încercai cu şoşele, cu momele, s-o îmbărbătez, să-i reamintesc atuurile avute, care şterg cât de cât minima dotare cerebrală a femeilor.
Chiar o apucai protector pe după umeri, ca ultim gest de consolare.
Abandonându-se pisicoasă îmbrăţişării, învinsa mă puse la-ncercare întrebându-mă de unde cred c-ar surveni diferenţa de preţ?
Acum e acum?! îmi zic scotocind în cap răspunsul şi presimţind cumva NENOROCIREA!
Aşteaptă ea, ce-aşteaptă, apoi îl citează pe medicul uşor fâstâcit: <Cele femeieşti costă mai puţin pentru că sunt creiere folosite, rodate! Celelalte sunt ca noi! >
Ultimele vorbe îmi închid pentru multă vreme gura.
Fără legătură cu scorul final, dau semnele mele de oboseală şi pretind spaţiu de relaxare…
ANGELA DINA 
Lasă un răspuns