La cenaclul nostru, Alfa şi Omega-i zice, sunt mulţi scriptori, unii, scribi la texte, alţii chiar… scriitori.
Boss, Preşedintele Cenaclului şi-al Editurii omonime e ferice! Nu-l preocupă calitatea înscrisurilor, ci cantitatea! Profitu-i să meargă, în primul rând!
Fostul funcţionar de cadre cândva n-are treabă cu literatura, doar cu paginaţia şi numărul exemplarelor multiplicative ale cuantumului literelor înşiruite…
Îşi cunoaşte muşterii şi, când le ştie potenţa financiară, se fericeşte, zicându-şi c-are balta peşte…
Pe lâng-aşa responsabil de imprimări, nu prea s-au aciuit critici valoroşi! Cei înzestraţi şi remarcaţi de viaţa literară au fugit ca dracul de tămâie, nu alta!
Au rămas unii ştiutori, dar cu vicii – lenea, paharul, lipsa de verticalitate etc. De-asta, când vreunul are condei, e asaltat, folosit in extremis şi-ncercuit, doar, doar va ceda vicleşugurilor întreţesute de Boss…
Acesta îl pune la treabă ca, vorbind despre un volum, să dea bine în şedinţa Cenaclului, că de, poate mai vin şi străini de meteahna lăcomiei culinare şi bahice la o lansare de carte!
Cel mai solicitat este un critic de când lupu’ căţel, apreciat între oamenii de breaslă şi care semnează Grifu. Atât iscăleşte şi e recunoscut!
Nu prea ştiu mulţi de ce şi-a luat pseudonimul ăsta. Iar cei cu auz de filologi au descoperit semeţia omului conştient de sine ilustrată de nume!
Toţi îl plac! Şi Boss îl pune la muncă şmenindu-i câştigul… Băiat fin, Grifu se face că n-aude, n-a vede, interesat să citească şi s-aibă de câte-o ţuicomicină că, alergic fiind la multe, se dă guturăit întruna şi cu nasul picurând.
*
Boss îl recomandă pe Grifu unui proaspăt membru al Cenaclului Alfa şi Omega:
– Când e gata cartea, v-o editez imediat şi o prezintă Grifu, critic priceput.
Novicele, nedus prea des la biserică, îl miroase pe Boss:
– Cred că, înainte de a v-o încredinţa spre tipărire, ar trebui s-o citească, să vă asigure că vă onorează prin calitatea literară, nu?!
– Mă rog, mă rog! răspunde înţâfnoşat editorul flămând. Mă gândeam că vă grăbiţi…
– Graba strică treaba! îl pune la punct autorul, înţelegând că Boss e un mare nemernic… că nu vrea ca Grifu să semneze prefeţe care să-i lărgească cercul apreciatorilor…
*
Pe Grifu îl asaltează şi înfricoşaţii de concurenţă, unii dintre cei ce se dauliteraţi populari şi cărora nu le sunt dragi prea mulţi confraţi recognoscibili ca valori.
Dintre ăştia, Miazăzi îndrăzneşte c-un tele-fon:
– Măi Grifule, scuze, te ştiu de calitate! Ţi-a dat Silca volumul de proze… Scrie binişor, după cum ştim! Apreciaz-o drept pe ’mneaei, dar nu exagera! Fiind femeie, trebuie că-i orgolioasă şi e-n pericol să i se urce la cap elogiile tale. Aşa că fii rezon şi cumpătat, vericule!
Apropo, când mergem la o berică, să mai stăm la taclale?! Eşti invitatul meu, doar să-mi zici momentul! mai rosteşte apelantul şi-nchide.
De ce?! Poate se teme că invitatul ar avea timp chiar şi-nainte de-a o încondeia pe scriitoare.
– Ascultă Grifule, hâc! i se adresează curajos nevoie mare Canava, epigramistul Cenaclului, la protocolul oferit de Boss cu ocazia sărbătoririi onomasticii sale şi, clar, şi-a unor daruri ce-aştepta de la toţi.
Ţine-n mână o sticlă de spumos pe jumătate sorbit şi se-nghesuie printre alţii să-i vorbească neapărat.
Grifu, deja făcut, roşu ca o paprică, îi răspunde din boldurile ochilor săi de huhurez, deveniţi aşa de-atâta lectură la fasciculul lanternei, întrucât consoarta nu-i permite consum excesiv de lumină la bec.
Conectat cu doritul, căutătorul îi sugerează în clar desfiinţarea cărţii colegei, argumentând:
– Dintre toxicele toate, văd azi bună, de fo-los, doar minciuna! Vezi măi frate, nu miroase a ponos!
Şi-abia pleacă epigramistul, că şi Boss are ceva de cerut:
– Doar o vorbă să-ţi spun! Autoarea mi-e apropiată, camaradă şi la bine, şi la rău… gata mereu de vreun sacrificiu în sprijinul editurii… mai ales, financiar!
Poate o supraevaluezi, m-ai obliga cu vreun serviciu, de, poate vreun discount pentru viitoarea-ţi carte?! Te-auzeam că-ţi strângi toate eseurile scrise în viaţă! Deci?!
Şi-n zgomotul petrecerii, asezonat cu vârtejul intervenţiilor vis-à-vis de prozele Silcăi, într-o clipă de angoasă, Grifu, ajuns la exasperare, reacţionează pripit, răspunzând la mobilul care suna insistent şi dând replica înainte să audă vocea apelantului:
– Da! Am grijă, ce mai?! Praful se-alege şi de autoare, şi de mâzgălelile sale! Nici o-ndoială!
De… dincolo… o tăcere mormântală îl face pe Grifu să reia: Da’ cine-i la telefon?!
– Silca… se auzi vocea autoarei.
ANGELA DINA 
Lasă un răspuns