Ieşit în parc, Grigore îşi face paşii contorizaţi de-un gadget de pe antebraţ, ca binefăcători pentru sănătate.
Întâi, umblă desculţ prin iarba umezită de rouă, mai apoi, peste prundişul de la malul Bălţii lui Oască, clătindu-şi ochii dinspre Cer spre Pământ şi invers, iar, la urmă, lovind zdravăn cu tălpile strânsura unei bulboane bogate şi ţanţoşe mai cu seamă la vremea ploilor!
Nu e dimineaţă să nu zâmbească gândind la numele apei… închipuindu-şi c-a fost botezată de vreun gâng încântat de mulţimea broaştelor ei, dar împiedicat în limbă… rostind numai o parte de nume, oas-că?!
Săturat de bălăcit picioarele, Grigore se trage mai sus de mal pentru meritată odihnă, căutându-şi de vorbă cu oricine-ar avea chef şi minte să-i fie tovarăş de sporovăială…
Azi, pe baltă sunt rânduiţi exclusiv braconieri… Sorb din ţigări… trăgând nădejde c-or pleca barem cu niscai fâţoi în amurg.
Pe unul îl încurcă un pici. Să tot aibă şase-şapte primăveri, dar e tare slăbănog sărmanul, gândeşte Grigore luându-i seama şi poftindu-l în gând la sine.
I-ar face bine şi lui, şi ăluia pe care-l sâcâie a hârjoneală şi dinspre care se zăresc priviri ucigaş de ameninţătoare… Pesemne-i sperie peştii, îşi zice privitorul…
Oleacă ostenit, oleacă plictisit, Grigore-şi ia o papiroasa din tabacheră, aşa, să mai treacă timpul, se dezvinovăţeşte ‘mnealui.
Şi, nici una, nici două, se-apucă a scoate rotocoale după rotocoale, ca-n tinereţe, că tare priceput la de-astea eram! îşi aminteşte omul.
Meşterind la fumuri, nu bagă de seamă că puiul de pescar aterizase lângă el şi-i lua seama.
Bucuros, Grigore îşi văzu de joacă pân-ajunse la neputinciosul filtru, când se opri, strivind mucul şi depunându-l într-o frunzuliţă de brusture făcută cornet, s-o zvârle, când o pleca, la coş.
Dar cu ochiul trage spre țânc… doar, doar va-ncepe vorba?!
-Săru’mâna! îl încolţi copilul. Mie îmi zice Năică, da’ pe mata cum te cheamă?!
-Grigore! Dar cine mă iubeşte mă strigă scurt Guţă, îi răspunde Grigore pe-un ton vesel.
-Da’ ce-ai pe braţ, nene?! vru să ştie Năică cercetând curios desenul de pe antebraţul noului prieten.
-Ce să fie?! un semn c-am fost marinar, primi edificarea, o ancoră… E tatuajul făcut la o zi după ce-am intrat la Marină.
N-ai mai văzut de-astea?! adaugă fostul matelot.
-Ba, ba! Am văzut! Are şi Popeye, dar nu ezact ca la mata! Şi nu ştiam că-i zice aşa, ta-tu-aj, silabisi micuţul, mândru că-nvăţase o nouă slovă.
Dar cum se face?! se interesă Năică clipicios de nerăbdare, îmi zici?!
-Cum de nu?! începu înveselit seniorul, clipind şi el aşa, ca să-şi cerceteze ştiutele în speţă.
Se fac semne folosind beţişoare subţirele şi unduioase… ori se-nţeapă locul ales cu ace multe şi vârfuite bine… alteori, se bagă în desenul făcut tuş c-un fel de… seringă, ştii ce-i asta, nu?!
-Da! răspunse băiatul cam posomorât că deţine aşa informaţie. Cu de-asta m-a împuns doctorul de dinţi când mi-a scos unul bolnav şi mirositor…
Matale cum ţi l-a dres?! mai vru Năică.
-C-un aparat special şi c-o vopsea fără moarte! fu replica.
Dar primul meu tatuaj mi-a fost făcut în copilărie de mama, săraca de păcate fie, c-un papuc! Nu ţinea mult, nu! Doar până când papucul azvârlit mă pedepsea pentu altă trăsnaie…
-Aoleu, dintr-ăştia erai?! se minună băiatul.
Şi n-are loc ales tatuajul, nu?! Unchiuleţul Radu are unul, colea şi-i arată lui Guţă pielea dintre degetul mare şi arătătorul stângii… parc-ar fi nişte puncte… cinci parcă… Ce-or fi-nsemnând oare?!
-…singur între patru pereţi… Se vede c-a fost pus undeva la răcoare să se liniştească… îi lămuri pe jumate simbolul.
-Aşa cred! C-altfel mămica nu mi-ar zice, când sunt nărod, să n-ajung le Reeducare ca nenea! vorbi gânditor copilul.
Mai ştii şi alte desene d-astea?!
-Desigur, dar nu le poţi înţelege la vârsta pe care-o ai! răspunse cu părere de rău Grigore…
Stai, stai mi-amintesc că Izu, un tovarăş de joacă din copilărie, arătând ca un pitic, jinduia să ne înspăimânte când apărea şi-l pusese pe tată-său să-i deseneze pe braţe tot felul de săbii, pistoale, bâte şi-alte însemne belicoase, doar, doar va băga spaima în ceilalţi…
-Şi băga?! se întrebă mai mult pe sine puştiul privindu-şi braţele firave şi-ncruntând fruntea a negare…
-Să-ţi mai zic una! îl anunţa Guță. Băiatul unor vecini şi-a tatuat pe mâna dreata semnul ăsta! Îl vezi? făcu seniorul, desenând cu degetul pe un petec de pământ o busolă. E un obiect de orientare… o să-nveţi la geografie şi tu…
-Pentru ce?! se minuna Năică Când porneşte la drum nou, nu merge cu părinţii?!
-Desigur! Însă l-a pus de-acum că să ştie încotro s-apuce când o fi mare… rosti cât se poate de serios Guță, neaşteptându-se ca năpârstocul Năică îl va pricepe şi-l va pedepsi:
-Râzi de mine, ai?! Vezi, vezi, de-aia primul tatuaj avut a fost… un papuc! Ştia mămică-ta cine-mi eşti, află!
Şi nici una, nici două, se ridică şi-o zbughi spre tată-său care tocmai în acea clipă, ridică firoscos undița, de firul căreia se zbătea un crăpcean…
ANGELA DINA 
Lasă un răspuns