Plecase de multă vreme bunica şi eu tot mai plângeam, aievea şi-n vis.
Ograda şi casa îi purtau încă pecetea. Mă amăgeam că e dusă prin vecini, că vine îndată…
Furişat după cină în iatacul ei, azvârleam împrejur ochi ageri, hulpavi. Îmi părea minunat lăuntrul cel tainic, de mult neumblat.
Penumbra tremura ca-ntr-o poveste. Nu-mi aduceam aminte când fusesem acolo ultima dată, însă acum parc-aş fi intrat întâi!
O fereastră micuţă cu gratii se-adăpostea îndărătul unei verzi perdele străvezii. Sclipirea mătăsii da privirii curioase frumuseţea deplină din grădina de-afară.
De-a lungul unui perete, patul cu tăblii vopsite în culoarea aguridei îţi arăta din medalioane aurite poze bucolice, odrăslite în culori de curcubeu, prelungind mii de tonuri în ochi şi în minte.
Pe lângă peretele din faţa crivatului, o ladă-nflorată cu lalele şi maci îi ţinea tovărăşie acestuia, ascunzând sub capacu-i încrustat cu scene diurne adevărate simboluri ale vieţii trecute în trudă şi dragoste multă.
Din pavimentul de şamotă al odăii, mângâiat de o scoarţă prelungă, între pat şi lada cu zestre răsăreau parcă minunate flori roz-albe în chenar de frunze lucioase, ţesute de-o mână dibace.
În mijloc de casă, soră cu patul, se răsfăţa într-un picior-tulpină o măsuţă. Metalul colorat ca lămâia fusese presărat de pictorul darnic cu flori de nu-mă-uita.
Pe tablaua rotundă a mescioarei trona o casetă de argint cu pereţii filigranaţi, necunoscută mie. Lăsa vederii fluturi-monede şi minunate flori de olmaz – inele, cercei, medalioane şi broşe…
Ţin minte cum a fost de parcă acum s-ar petrece…
M-aplec. Privesc şi respir sacadat. Ca un fur pofticios strecor între lanţurile delicate degete flămânde şi dau să înşfac măcar o minune. Vreau s-apuc, nebănuind că lipsa de pază-i himerică!
Gândul e pe cale să devină faptă, când înţeleg că drept pavăză e un lacăt gracil în formă de şarpe bătut în smarald, legat ca o fundă de capacul răsturnat.
Ameninţat de privirea mea se mişcă uşor ţintindu-mă cu ochi de rubine sângerii. Desface perfid coada subţire, prelungă, îşi înălţă capul spre mine sâsâind uşurel, agitând limba despicată în două la vârf – fâşie de neagră turbalină.
Fac un gest retractil şi aştept. Micuţa reptilă se-nnoadă ca prin farmec la loc.
Repet iar mişcarea de tâlhar, fixând avid păzitorul gingaş. Se desface din strânsoare, se-nalţă mai sus… Limba-i, o furcă abilă, agită ameninţător imnul peltic.
Încerc o cutremurare! Mă tem!
Frisonat, vreau să fug, să scap de pedeapsă!
Dar nu am răgazul, că-n uşa deschisă apare chiar năluca dorită şi glasul bunicii cântă: Eşti aici? Ce bine-mi pare! Te dula culcare, căci zorii grăbiţi din urmă te-or prinde!
Păsări bănuite dau glas după-amiezii. Sonurile răzbat printre crengile copacilor îndemnându-le să baleteze, amplificând impusul tact al zefirului.
Pas la pas cu prepelicarul-tovarăş, copilul îşi face cale prin hăţiş, răzbind cu greu învălmăşeala tufelor, ţintind luminişul iscat de curând prin… dispariţia lui.
În răstimpuri, câinele tulburat se năpusteşte grabnic, chemat de năluci…
Pometul rărit dă semn că-n curând cei doi ating locul.
Cu emoţie, aceştia se lasă întâmpinaţi de câţiva fluturi negri tiviţi cu portocaliu, aflaţi într-un dans aproape ireal…
Într-o clipită, se face loc unei mişcătoare, fermecate aure ce te-nfăşoară discret… neplecată nici măcar acum, la trei sute de zile de când el nu mai e…
Copilul e zorit de aduceri-aminte; din toate răzbate spre lumină mirosul dulce-amar bine ştiut.
În locul său, lărgit de când se dusese, confuze gâze, unele translucide, altele în tonuri de curcubeu, zbârnâie nervos, împungând aerul aidoma unor ace mirifice, în căutare perpetuă de popas.
Deasupra, bolta se petrece din seninul de până acum, alunecând spre uşor-cenuşiul serii nu foarte depărtate.
O tăcere se insinuează tainică, subtilă, devenind răsfăţ pentru fire, prevestind ceva…
*
De-un timp se-auzea-n livadă o melodie molcomă şi caldă. Se deşira dinspre amurg începută şi amuţindă tocmai în zori…
Preludiul relua dureros vibratoul prejmei nucului din ziua aceea. Cântul se prelingea şi, după un geamăt abia auzit, reluat de-un ecou, vedeai parcă trunchiul nucului frânt… îndoit şi învins de furtună, în prohod hohotit de frunze îndurerate…
În melosul elegiac îşi întruneau jelania pomii livezii, florile, ierburile, toată suflarea foşnitoare… Şi-aidoma ţi se părea că urma îndrăgitului nuc devenise un loc al plângerii.
Chiar vedeai cum un fir gracil de crin, ce de ceva timp îi stătuse aproape, îşi plecase plin de dor floarea roşie de plâns peste buturuga stingheră, devenită adevărată placă striată cu anii trăiţi de cel dus.
Şi, de-atunci, din corola-i pe loc preschimbată în vetustă pâlnie de gramofon, crinul emitea ravisant o melodie trilurată de-un canar înzestrat c-un plisc de diamant…
*
Prepelicarul înlemnise, aruncând clipiri uimite spre băiat. Muzica se depăna ca o poveste…
Şi trist, şi fericit, copilul se nedumireşte: Unde am alunecat? Când?Să fiu în Paradis?
Posted in Fără categorie on august 12, 2022|
1 Comment »
Dimineaţă de vară. Devreme, trotuarele înţesate de trecători grăbiţi fac loială concurenţă autoturismelor de pe carosabil, răzgâiate în frâne.
-O! îşi strigă surprinsă coliziunea c-un tip o duduie împinsă de val. Şi în virtutea inerţiei, mai face un pas, atingând cu fruntea-i bretonată pectoralul stâng al tânărului…
Readus din visări pe trotuar, lovitul încearcă, plin de indignare, o retragere. Strategie pernicioasă!
Într-o clipă cei doi sunt uniţi printr-o şuviţă din părul năucei. Ambii dau s-o desfacă.
Zadarnică-i truda! Şi-n pas viu ca de salsa se trag din calea mulţimii înspre gardul grădinii vecine.
Încruntaţi, neiertători ca doi bătrâni surescitaţi, doresc despărţirea. Li se-ncurcă degetele. Atingerea doare. De la unul spre altul, electricitatea se plimbă din plin. Respiraţii sacadate ca la curs de Lamaze…
Oropsita se crede lovită, abandonându-şi căpşorul năuc în mâini pricepute.
Agil se vrea dânsul. Şi trudeşte bună bucată de timp, ca pe vremuri, la sculul încurcat al bunicii.
Gata! Micuţul vrăjmaş nod gordian… a cedat!
Când nasturele de la buzunarul cămăşii eliberează părul captiv, se înţeapă răzvrătiţi din priviri şi, pe loc, înlemnesc. Minute destule durează citirea…
Surprinzător, concomitent se întorc, fiecare mergând pe drumul ales.
*
-Bună ziua! Cu ce vă servim? i se adresă profesional tânăra de la Pure Cleanprimind în mâinile delicate cu degete lungi punga întinsă.
O desface scoţând la iveală o cămaşă albă. O cercetează amănunţit… Dar e întreruptă:
-Are o pată de ruj! explică dânsul. Şi zâmbeşte stânjenit. O ruşine îl sugrumă, mai ales că…
-Să vedem, să vedem… verifică operatoarea competentă.
La urmă, precizează ce căutase: natura materialului, lavabil/nonlavabil, starea articolului şi zona impură.
Continuă tastând pe monitor datele necesare, menţionând tariful serviciului.
În timp ce printează bonul fiscal, bolboroseşte sotto voce My lipstick?!, clipind extrem de repede cu pleoapele-i bogat genate.
Survolând efectul reîntâlnirii cu furul firelor sale de păr, ia banii precizând năucă Pe mâine!
Privind apoi sfioasă în jos, se ceartă că-ncurcase registrul profesional cu cel afectiv, nepercutând salutul neutru azvârlit de clientul care n-o recunoscuse…
*
A doua zi, primi cămaşa împachetată ca la magazin. Albă ca zada, bine călcată! Arăta ca nouă!
O desfăcu din ambalajul de celofan, o aşeză pe umeraş uitându-o, luat de treburi…
Către seară, se duse în baie. La duş, observă în oglindă că pectoralu-i stâng purta un semn. Un contur micuţ, de buze-nroşite îi înflorise pieptul în dreptul inimii.
Stupefiat îşi puse îngrijorat întrebări. Abia în clipa din urmă reauzi vorbele My lipstick?!rostite tainic de fata de la Pure Clean.
-Salutare amice! mă surprinde o voce ascuţită, care mă derutează, nepricepând cine să fie persoana apelantă?! Un bărbat?! O cucoană?!
Nu reacţionez, cum s-ar cădea, aşteptând să fiu încredinţat al cui e glasul.
-Bine, omule, aşa să ţi se fi sfarogit auzul?! Să nu-ţi mai recunoşti camarazii?! Taman acum, în prag de agapa promoţiei ’62 a Cantemirului?
Şi deodată îmi simt smucit umărul, mai, mai să-mi pierd şi uzul raţiunii pe lângă echilibrul corporal…!
-Salut, salut! şi dau să-mi continui drumul, dar îl recunoc! E Papagalul, care îmi pune piedică precum un pici ştrengar.
-Ei, vezi c-am ac de cojocul tău, urâciosule?! Şi nelăsând loc unei reacţii, mă iscodeşte verbal şi nonverbal… că, adică, ce mai calea, valea?!
-Nu eram atent la trecători… mă focusez pe hobby-urile mele… bunăoară acuşica lucrăm… îi răspund promt şi destul de ursuz… oricum, demn ca un domn ce mă aflu.
-Te ocupi de savantlâcuri şi stradal?! N-o faci şi tu acasă… la vreun birou?! tresare a uimire insul…
Simt că mi se urcă sângele-n cap şi-i răspund aiurea, să mă răzbun:
-Da! Lucrăm la replicile mele spontane, în caz că unii ori alţii m-ar inoportuna cu prezenţa… cu iscodeala, în fine, cu…
Nu-mi dă voie să-nchei, tăindu-mi macaroana c-o replică fără legătură:
-Ascultă! Ca pensionari de mijloc ce suntem nu trebuie să ne ţăcănim, că, de, nu mai putem de bine… întindem de bani de la o lună la alta cu speranţa că mai apucam să mai luăm şi pensia viitoare! Nu crezi?
Coborât din cerurile-nalte pe unde mă purtau muzele creaţiei literare, sper că n-aţi uitat că semnez şi-acum scrieri de luat în seamă, mă postez în drum precum un bulumac de poartă, îmi cer scuze, invitându-l:
-Hai de intră pe uşa concentrării mele profunde, dar pe scurt, c-am de dus la Redacţie un script… trebuie s-apară poimâine, adică sâmbătă, să ştii!
Ce-am aflat de la colegul Papagalul m-a lăsat paf pe clipă!
-Am fost ieri cu Dana, soră-mea la… shopping. E cam şontoroagă, merge-n baston şi m-a rugat s-o însoţesc… Ştii că e singură şi ea, ca şi mine… Dar cu mintea e ca noi, judecată, înţeleaptă şi… glumeaţă foc! Chestia e că face casă bună cu… sărăcia, ca fostă soră medicală o viaţă, într-un Dispensar şcolar.
-Deci nu te-a inoportunat apelul, nu?! mă fac a empatizez cu fraţii.
-Nu, defel! Am mers la Obor cu Matiz-ul meu… E încă în formă! Nici n-am simţit când am ajuns… că mi-a făcut capul călindar… conştientizând in extremis că posedă cardul pe care blestemaţii ăştia de guvernanţi i-au încărcat ajutorul de 250 lei pentru alimente.
-De ce zici asta?! Ca să-l citesc pe Marele Taciturn, e în posesia sumei, n-o datorează, nu?! mă grăbesc a-l domoli, părându-mi-se că dă pe-afară de-o indignare şi-o revoltă încercate de clasa seniorilor…
-Se vede c-asculți Ştirile, dar n-ai dat de mizeria realităţii, m-acuză fratele sorei sărace.
-Nu mă eticheta! Sunt înfipt în viaţa pe care o ducem, siliţi de nătărăii ce s-au născut în braţele împodobiţilor cu secera şi ciocanul, dar cu economii bancare, saltimbancii care se dau ocrotitorii populaţiei, căci de neam nu-i mai interesează, amatori de dictata şi scârbavnica globalizare…
-Cred că te-ai ambalat, dar ce vei face când vei auzi ce poate cumpăra cineva ca soră-mea de la market…?
Îţi recit câteva din produsele oferite posesorilor acestor vouchere sociale?! tatonează terenul Papagalul.
Şi-ncepe:
Pentru-o ciorbă stau în raftul sofisticat uroaie de fasole, linte şi mazăre … boabe de poumb pentru terci… spărtură de orez…
Ai în gând şi-un fel de bază?! Fie! Înfige-te la pungi vidate cu buză de vacă marinată… ochi prefierți de porc şi vacă… mix cu vârfuri de aripă – pui, rață, bibilică… rărunchi de pui pane… târtiţe de porumbel voiajor în mujdei… Şi nu le-am reţinut pe toate!
Pofteşti o zeamă înăcrită cu borş?! Nici o problemă! Ai, la discreţie, copite de oaie… gheare asortate de pasăre… ori mix cu tendoane de vacă…
Ar fi bine să te încorporezi vegetarienilor, deoarece cărneturile amintite ustură voucherul cu preţurile, ce mai, îl perforează, te lasă mofluz de la prima târguială… completează amicul înşiruirea amăgitoarelor oportunităţi, ca să nu omiţi sfatul că la pomul lăudat să nu mergi cu sacul!
-Ei, la vârsta noastră, cam toţi preferăm legumele, nu?! îmi sprijin eu cantemiristul înfuriat, dorind să-i ameliorez jărăgaiul ce-i mocneşte în suflet, la gândul bătrâneţii amărâte a milioanelor de pensionari, foştii angajaţii permanent la locurile de muncă, plătitorii către stat ai contribuţiei pentru pensie ș.a.m. d.
Papagalul aude, n-aude, dar dezvoltă…
-Vegetarieni zici?! Dar cu ce? Cu cipsuri din coji de cartofi deshidratate şi codiţe uscate de ceapă verde ori din cotoare de varză albă şi roşie?!
Sau ai prefera o ciorbiţă din frunze de păpădie sau știr?! Ori te-ar tenta un consomé din rămurele de conopidă?!
Nu-mi vine să cred! Parcă visez. Mă holbez la fostul meu coleg precum un tâmp încolţit şi laş. Tac şi tac…
Într-un sfârşit, prind curaj şi-l descos:
-Nu care cumva glumeşti?! Suntem în prag de anorexie mintală şi cercetătorii lui peste prăjit vor să ne dreagă cu-așa trufandale?!
-Nu, nicidecum! Bicisnicii asta cred c-ar merita bătrânetul să-ngurgiteze! Altfel n-ar oferi punguţe de-un sfert de kilogram de uroaie de soia, linte şi mazăre… pentru mâncărică, boabe semimăcinate de porumb pentru terci… spărtură de orez pentru pilaful tradiţional…
Ascultând peroraţia Papagalului, sunt întâi năucit. Apoi trăiesc o revelație… zic adio scrierilor sofisticate… îmbrac haina răpciugoasă a protestatarului fără vârstă, care va sprijini prin verbul său cetăţenesc resurecţia socială ce va izbucni cât de curând! Dixit!
Dar alter-ego-ul meu intervine:
–Ce-ţi veni? tentativa-ţi s-ar circumscrie unei ziceri asiatice <Să ţinteşti un bolovan c-un ou!> Şi-ncepu să râdă asurzitor…
ANGELA DINA 