Păsări bănuite dau glas după-amiezii. Sonurile răzbat printre crengile copacilor îndemnându-le să baleteze, amplificând impusul tact al zefirului.
Pas la pas cu prepelicarul-tovarăş, copilul îşi face cale prin hăţiş, răzbind cu greu învălmăşeala tufelor, ţintind luminişul iscat de curând prin… dispariţia lui.
În răstimpuri, câinele tulburat se năpusteşte grabnic, chemat de năluci…
Pometul rărit dă semn că-n curând cei doi ating locul.
Cu emoţie, aceştia se lasă întâmpinaţi de câţiva fluturi negri tiviţi cu portocaliu, aflaţi într-un dans aproape ireal…
Într-o clipită, se face loc unei mişcătoare, fermecate aure ce te-nfăşoară discret… neplecată nici măcar acum, la trei sute de zile de când el nu mai e…
Copilul e zorit de aduceri-aminte; din toate răzbate spre lumină mirosul dulce-amar bine ştiut.
În locul său, lărgit de când se dusese, confuze gâze, unele translucide, altele în tonuri de curcubeu, zbârnâie nervos, împungând aerul aidoma unor ace mirifice, în căutare perpetuă de popas.
Deasupra, bolta se petrece din seninul de până acum, alunecând spre uşor-cenuşiul serii nu foarte depărtate.
O tăcere se insinuează tainică, subtilă, devenind răsfăţ pentru fire, prevestind ceva…
*
De-un timp se-auzea-n livadă o melodie molcomă şi caldă. Se deşira dinspre amurg începută şi amuţindă tocmai în zori…
Preludiul relua dureros vibratoul prejmei nucului din ziua aceea. Cântul se prelingea şi, după un geamăt abia auzit, reluat de-un ecou, vedeai parcă trunchiul nucului frânt… îndoit şi învins de furtună, în prohod hohotit de frunze îndurerate…
În melosul elegiac îşi întruneau jelania pomii livezii, florile, ierburile, toată suflarea foşnitoare… Şi-aidoma ţi se părea că urma îndrăgitului nuc devenise un loc al plângerii.
Chiar vedeai cum un fir gracil de crin, ce de ceva timp îi stătuse aproape, îşi plecase plin de dor floarea roşie de plâns peste buturuga stingheră, devenită adevărată placă striată cu anii trăiţi de cel dus.
Şi, de-atunci, din corola-i pe loc preschimbată în vetustă pâlnie de gramofon, crinul emitea ravisant o melodie trilurată de-un canar înzestrat c-un plisc de diamant…
*
Prepelicarul înlemnise, aruncând clipiri uimite spre băiat. Muzica se depăna ca o poveste…
Şi trist, şi fericit, copilul se nedumireşte: Unde am alunecat? Când? Să fiu în Paradis?
Şi, plecând, rostise un timp aceleaşi vorbe…
ANGELA DINA 
Lasă un răspuns