Nevăstuica

-Și mai sunt femei care fac blestemăţii de-astea? se interesă Geluţa, rămasă cu ochii duuuşi înspre unde? înspre ce?   

Fusese de faţă când Rica lui Tone trecuse pe la tuşica Raveca s-o-ntrebe de ştie vreun leac pentru Marcica ei, deh, bălţata din grajd. Stârpise, ce mai?!  

Femeia plecase informată şi mulţumită, dar şi cu mintea vraişte de la nişte vorbe rostite de tuşica Raveca, firoscoasa recunoscută de sat!

Doar ştia atâtea, chiar înţelegea ce-a fi aia veterinari, medicaţie, cabalin şi câte şi mai câte rostise!   

-Apăi, cum dară?! i se păru Ravecăi de prisos îngrijorarea. Moşica Lina din satul vecin e chiar doftoroaie, nu alta! Da’ ce zic?! Are totuşi un lips, regretă ea.  

-Care? fu succintă Geluţa, cam necăjită că nici muica Lina nu le ştia pe toate.  

Şi Raveca povesti că numai de nevăstuică nu te scapă Lina cu descântece! Şi adăugă învăţul ştiut din bătrâni:  

-Apăi, ştii copilă, că nevăstuica asta, cât îi de iute şi de rea, tot are un şmerchez de n-o poţi huli?!  

Fetiţa se miră grozav! Ce-o şti animăluţul ăsta?! se-ntreba în vreme ce Raveca pornise după nişte coceni  s-aprindă focul de-o mămăligă.  

-Împleteşte coama calului în zeci de codiţe meşteşugit rostuite, de-ai zice că mână de zână le-ar fi făcut… îi lămuri tuşica la revenirea-n odaie.  

-Ceee? articulă uluită Geluţa.  Apoi, cum nedumerirea-i dădea năvală, continuă: Și calul?! Cum de-o lasă?  

-E poveste, nu glumă! E cu minţile acasă bietul! Ştie de la moşii lui…  fu răspunsul primit.

Înserarea, zbânţul de peste zi la zăpadă, înfometarea şi duduitul focului o făcură pe fetiţă să dea mâna cu Moş Ene. Aşa că n-o întrebaţi de-a fost poveste ori adevărat ce-a rostit mai departe Raveca.  

Când iarna-i grea, cum este, na, şi asta, năroada se urcă în coama cailor. Numa’ să fie armăsari! De parc-ar şti  c-ăştia se fălesc tare, tare cu frumuseţea lor!  

Se vâră acolo, la cald, jucându-se cu părul lor aspru, împletindu-l în şuviţe măiastre, pe care nu le mai poţi descâlci.

Şi, dacă mânzul n-ar îngădui-o în coamă, dacă s-ar da speriat, atunci nevăstuica i-ar înfige dinţii plini de venin în grumaz, muşcându-l de moarte, ciudoasă că nu s-a lăsat împletit…  

Nu se ştie cum, Geluţa, trasă de nas de-aburul mămăligii răsturnate pe cârpător, se zbici de somn, auzind în clar doar :  

Aşadar, când vezi o arătare de-asta în grajd, să-i dai pace! De-i vrea s-o stârpeşti şi n-ăi putea, atunci te păgubeşte de cal!