Dispută

Pe tejghea, ieri înspre seară, ochiul soacrei a lăsat nevăzute două boabe…  şi-a plecat în iatacul dumisale pleoapa să şi-o odihnească până-n zori… neapărat,  când lumina se va naşte să ia totul la cătat!

I-au scăpat neobservate două boabe de cafea, care s-au luptat o noapte pe concepte opozante privind lumea, privind rosturi… privind multe alte mofturi…

O bobiţă sfarogită, demnă şi înmiresmată, mărunţeşte-n şoapte pline cu evlavie-ncărcate că pe Dumnezeu slujeşte când al ei miros înalță, când barista o prăjeşte, când o macină şi-o-nmoaie în puțină apă caldă… stâmpărând de pofte-o salbă!

̶ Sunt Arabica, murmură, iar o ceaşcă  de licoare din esenţa dumisale, băutorul înspre Eden sigur, sigur va-nchina!

Cea de-a doua, rotofeie de cărnoasă şi lucioasă, vai, de ciudă, este gata-gata să plesnească şi, degrabă, ea declară că poate să ispitească pe oricare o miroase, iar prin apa-n care fierbe răspândeşte neîncetat gust de ură, dezbinare… gândul către Necurat!

̶ Mi-s Robusta, să se ştie, iar eu calea o arăt înspre Iad şi-al său calvar pentru cine m-a gustat!          

Ochiul soacrei, când revine, le zăreşte înciudat… le adună şi le-azvârle într-o ceașcă, să se bată, de or vrea, iar în lume, să îmbine bun şi rău, de vor putea!