E luni. Începe săptămâna dinaintea Crăciunului.
Decembrie din anul de graţie… e molâu… cam anapoda!
Ce ţi-e şi cu pandemia comodităţii?! Şi natura e, câteodată, atât de leneşă, delăsătoare, uită să se încadreze în rutina ştiută…
S-a contaminat de la românii noştri, inactivi privind efortul, că-i greu la deal cu boii mici, când nema cap, nema vârtute… unii trăind cum dă Domnul ori ajutorul social, alţii dând cu jula pe seama inocenţilor…
Să se fi molipsit natura de la fruntea ţării, care mimează neajutorarea, neputinţa pentru reglarea bugetului, pentru sănătate, pentru pensii, pentru educaţie, pentru… toate?! Joacă şi ea teatrul nevoinţei amăgind pe românaşi?!
Aşa poţi pricepe că mărşăluim pe zvântat, ca peştele pe uscat, deşi ar fi trebuit să cadă ceva zăpadă şi s-avem greutăţi de circulaţie, să nu decoleze avioanele, să se-nchidă şcolile, să fim şi noi în rândul omenirii, că doar suntem în UE aliniaţi…
Dar la noi, nu şi nu!
Undrea e uscată şi rece, rece de-ţi vine să te compari cu bieţii covrigi cumpăraţi din timp spre a fi dat urătorilor la sat, că la oraş nu sunt primiţi, că fac mult zgomot, cântă-n boxe, pocnesc din nişte cnuturi pravloslavnice ca şi când vor să gonească şi duhurile, şi pe ruşii din Ucraina şi răcnesc de bagă-n sperieţi pe bătrâni, săracii de dumnealor şi, mai ales, animăluţele ocrotite…
Şi, cum ziceam, ultima lună din anul ăsta, e uricioasă, scorojită şi rece, de zici că-i soacra tradiţională, a de-o găseşti prin glume, prin poveşti, aşa ca să râzi de cineva şi tu, române, că destul râd ăi de la putere de tine, sărace!
*
Repet, azi e luni, ţeasta săptămânii de pregătiri pentru Sărbătoarea Crăciunului, cum s-ar zice…
Am un program deja creionat mental, de mine, de nepotul Antonel, apoi dus pe computer, ca să-ntâmpinăm creştineşte Naşterea Domnului, dar, înainte să acţionez, s-aplic pentru punctele 1 şi 2 din chivernisita listă de treburi casnice antecrăciuneşti, mă surprinde tentativa CMTEB-ului, care-mi intră samavolnic în garsonieră, să-mi colinde, fără să mă-ntrebe Primiţi cu… ?
Și nici n-ar fi fost cazul să strige… că l-am simţit cu vârf şi-ndesat, deoarece-n dormitor era o atmosferă frigorifică, nu altceva?!
Îmi vâr picioarele-n papuci şi fac rondul studioului. Partout, inclusiv oficiul, baia şi locul de-ndelungă şi profundă chibzuinţă sunt în faza incipientă a îngheţului…
Exasperat, dau ochii peste cap, mă-ntorc în baie şi-ncep igienizarea matinală ca un răcan amărât în ziua întâi de armată.
Poziţionat dinaintea ţuţuroiului, bag de seamă că din el se scurge amăgitor un fior de apă, da, un fir rece, care mă-nfiorează ca vârful unui şiş.
Inventiv, apuc buretele, sperând să-mi preia din canon, îl inund mărinimos cu săpun lichid şi-ncep să m-alint cu obiectul pe antebraţe, ştiind că ele atenuează şocul dinspre apa rece, dar ţi-ai găsit?!
Dânsele nu suportă rutina, aşa că, intru în dârdâieli accelerate înainte de-a include în supliciul răcorelii şi restul dezvăluit din trup…
Am noroc însă cu prosopul, congelat şi el de când absentează elementul caloric! Îl plimb uşurel pe derma îmbrobonată mai mult de frig decât de apă şi-l absolv de vină…
Alerg, vorba vine, c-am peste 70 binişor, spre dormitor. În drum, dau s-aprind cuptorul aragazului ca să fac atmosferă…
Ţi-ai găsit! Chibritul n-are ce aprinde! Nu-s gaze!
Abia în clipa culminantă a clănţănitului, mi-amintesc afişul, de la intrarea în bloc, prevestind întreruperea sărăciei de gaz pentru primele două zile ale săptămânii…
În fine, scutur din cap, doar el e încă mobil, restul organismului fiind încorsetat de-o incipientă anchilozare, zic, mişc ţeasta să-mi pun ordine-n sertăraşele minţii.
Şi să vedeţi c-am reuşit! Ca şi când n-am fost impactat de-un mizer inconfort, mă-mbrac stăpân pe mine şi pe situaţie în faţa oglinzii, încântat de cum arăt şi la propriu, şi la figurat la vârsta-mi seniorală.
Îmi iau borseta şi mon canne, neuitând să mă inund de-un abur de L’eau d’Issey pour homme şi… dau să ies!
Mă dau atoateştiutor şi calculat, umblând la bustul gol prin iglu-ul meu, gândind că-i musai s-acţioneze zicala cui pe cui se scoate şi să-mi revin din tremurături!
Vreau, dar nu pot, că-n casa larg-a scărilor, un colectiv de băştinaşi organizat şi înfierbântat, nutreşte să-l extermine pe-un meşter de la ministaţia termocentralei, prins întâmplător loco, pretinzându-i să recunoască incompetenţa funcţionarilor publici, de la Primăreţul Capitalei până la cei de la CMTEB.
Tentativa de linşaj nu ţine, fiindcă îi lămuresc eu ce-au de făcut:
-Haideţi oameni buni, să bisăm resurecţia! Să ne mai săltam o dată uniţi împotriva troglodiţilor!
Mă urmaţi?! îi întreb retoric deschizând larg uşa de la bloc, convins mie-n sută c-am de-a face cu nişte n-aude, n-a vede, n-a greul pământului, buni la vorbe, spăimoşi la fapte!
Fac câţiva paşi pe alee, întovărăşit exclusiv de Turbo, motanul blocului, păşind şold la şold cu mine, recunoscător pentru mângâielile date de-a lungul timpului…
*
Iată-mă ajuns în ziua creştinescului Ajun! Nu cunosc ce părere au congenerii mei, dar mie îmi pare că încoace, după 60-70, anii zboară… şi-mi evocă poetica zicere ,,…şi se duc ca clipele…/ Şi mă lasă pustiit, /Veştejit şi amorţit/ Şi cu doru-mi singurel,/ De mă-ngân numai cu el!”
Dacă peste zi, au vuit boxele pe ritmuri şi cu texte kitsch-oase, accentuate de plesnete infernale de bici și zumzet de vuvuzele, în amurg şi-au început colindul cetele urbane civilizate şi cumva înzestrate pentru asemenea cântări.
Am stat mai mult cuplat ori cu interfonul, ori cu soneria, spre-a omeni colindătorii intraţi în bloc, neuitând să-mi anticipez dărnicia pentru bunătatea lor cu ,,de la mine, mai puţin, de la Dumnezeu, mai mult!”
*
Dar ce a pus capac săptămânii a fost colindul unui grup de pensionari din bloc, toţi ieşiţi din slujbă acum 20-30 de ani, oameni cu pensii ridicole, dar cu carte şi, în special, cu simţul umorului.
Ei au surprins întreaga suflare de locatari cu cântece tradiţionale, încheiate, însă, spre amuzamentul general aşa:
Bună dimineaţa la Moş Ajun !
Am venit şi noi odată,
La mulţi ani cu sănătate,
Domnul Sfânt să ne ajute
La cadouri cât de multe
Și la bani mai mărişori,
Ca s-avem de sărbători!
Bună dimineaţa la Moş Ajun!
În ziua de sărbătoare,
Noi vă facem o urare,
Urătură luminată
S-audă clădirea toată!
Bună dimineaţa la Moş Ajun!
Ieșiți, gazde sănătoase,
La uşiţele frumoase!
De urat, am tot ura,
Dară vine noaptea grea
şi CET-ul ne poate da
Apa caldă şi căldură
La sfârşit de săptămână
Pentru banii luaţi pe-o lună,
Să ne îmbăiem şi noi,
Să bem câte-un ceai apoi,
De cruşin şi de-anason
Și să ne băgăm la somn,
Că grijile nu ne lasă,
Pot să ne scoată din casă,
Să ne răzvrătim puțin
Până când noi nu murim,
Aleşii de la guvern
Să vadă în asta semn
Că şi când îmbătrânim
Drept la viaţă ne dorim!
Iar în anul care vine
Să vă regăsim mai bine
Cu păhăruţele pline
Și cu pensia marită
De inflaţie ferită!
Bună dimineaţa la Moş Ajun!
ANGELA DINA 
Lasă un răspuns