Moș Crăciun

Toată ziulica ninsese aşezat. Fulgi mici şi deşi, să-i crezi pulbere de zahăr aruncată peste gogoşi, îşi căutau de-aşezare, primenind drumurile, până-n ajun, doar urme de roţi şi paşi de om, de-animale. Şi cădeau în mare neştire, prigoniţi de albii de nori, pesemne dând pe-afară de-aşa bogăţie de nea.

Înspre amurg, Cerul gătase cernerea zăpezii, abia ţinând norii în frâu. O linişte domnoasă oblăduia firea mângâind om şi sat.

La fereală de umed şi rece, Moş Petre se lăsase în tihna încăperii, cugetând la ceva…

Deodată, îşi luă în răspăr cu mâinile perii înălbiţi ai capului, scuturându-se înveselit, mai aruncă un lemn la vatră, îşi scoase de la brâu lănţugul cu meștereaua lui de cioplit şi începu:

–Moșul nostru, Moş Crăciun,/ este moşul cel mai bun,/ el aduce jucării/ celor mai cuminţi copii/ bomboane şi turtă dulce…/ astea Bunul tot aduce!

Mai mult mormăia decât cânta moş Petre, stând asa la vatră şi cioplind la un toiegel.

Odăiţa se scaldă într-o amurgire vrednică, doar e Undrea şi nopţile, hoaţele, fură din ceasurile zilelor… De aceea bătrânul e aşezat aproape de pietrele vetrei, ca să vadă mai bine când mânuieşte briceguţul.

Când intrase în casă, Sofica, nevastă-sa, rămăsese în dreptul uşii mirată. Abia când Petre tăcu, se apropie târând galenţii şi-l cercetă :

-Aba, omule, n-ai nimica de făcut de te miorlăi şi ciopleşti ca flăcăiaşii ?

Şi, deşi voia să fie ursuză, n-avea spor, că şi dumneaei îndrăgea gândurile omului şi, de fiecare Crăciun, era părtaşă la plăcuta caznă a darurilor.

-Cam aşa… cam aşa… Dar seara-i venită… lemne sunt aduse… oarele-s la coteţe… juninca rumegă la coşare… ce mai?!

Doar n-ai vrea să mă culc cu găinile, ai?! răspunse tărăgănat, că aşa-i era felul… om bun, ce să mai fie?!

Sofica se mulţumi cu răspunsul, îşi făcu de lucru la policioara cu vase, mângâie grijulie și  mulțumită ștergarul așezat pe rama icoanei, făcu îndărăt un pas și, plecându-și fruntea, se-nchină larg de trei ori în fața Maicii, aducătoarea pe pământ a Sfântului Prunc…

Privi de la departare făcătura lui Petre, dar nu se-apropie… c-așa era voia bărbatului, să nu dea cu ochii pe ce tăia, decât la sfârșit, când era împlinită  lucrarea.

Și, cum n-avea pic de astâmpar în ea, urcă fușteii scării de la gura podului, troncănind ceva timp acolo, iar acum cobora mai încetinel cu şorţul plin de câte alea şi cu două săcăteie pe câte un umăr doldora cu te miri ce…

Abia la coborât o văzuse omu-său cu coada ochiului şi-acum zâmbea, gata să-i facă o glumă :

-Păi, de te-ar vedea copiii, chiar ţi-ar zice Baba Crăciuniţa, aşa încărcată cum te lăsaşi din podeţ !

După asta,  începu să chicotească vesel nevoie mare că-i dăduse Bunul Dumnezeu femeie pe voia lui, gata să fie cu dânsul oriunde voia, şi la moară, şi la horă…

*

Odăiţa lui Petre era luminată ca de sărbătoare cu pereţii albi, proaspăt văruiţi de Sofica, iar acum, în seara de Ajun, părea mai largă, mai încăpătoare.

Petromaxul, agăţat de cârligul policioarei de la vatră, răspândea şi lumină, şi bucurie, parcă…

În colţ, sub icoana pâlpâindă, odihnea pe-un strat de cetină un sac mărişor, încărcat cu multe şi aşteptate uluiri…

Sofica şi Petre, înveșmântaţi frumos, stăteau cuminţi, cu ochii înspre ferestre si urechile gata să prindă vreun zvon. Cotoiul casei da și el târcoale ferestrei, căutând ocrotire în brațele stăpînei…

 Erau în aşteptare… şi, chiar de n-avuseseră copii şi nepoţi, îndrăgeau pe ăi mici când poposeau pe la dânşii.

Cât le plăceau serile, când copiii veneau cu Moş Ajunul! Tremura carnea pe dânşii de drag, ochii le vărsau şiroaie de lacrimi, iar feţele căpătau roşeaţă de bujori.

Nu erau mulţi locuitori în cătunul ăsta de sub deal… şi nici copii prea din cale-afară, aşa că-n fiecare an, de Crăciun, le urau un grup de prichindei, dinainte înţeleşi.

Veneau să-i bucure pe cei doi bătrâni şi să ia darurile lăsate de Moş Crăciun aci, casa bătrânilor fiind la intrarea în aşezare, pe-un loc şes, ceilalţi localnici urcând pieptiş cărările până la gospodarii.

Greutatea drumului şi dragul de copii îi hotărâse pe cei doi să fie gazda  lui Moş Crăciun spre a-şi lăsa darurile aşteptate de ţâncii din Pietraru.

Omul meşterea din vreme câte jucării închipuia, învelea nuci şi-alune în hârtie foşnitoare şi lucioasă, în vreme ce Sofica dumisale cocea două-trei zile covrigei, colăcei, turtiţe înţepate cu aşchii de scorţişoară şi bomboane mărunţele ca mărgelele.

Cobora, de asemenea, poame de mere şi prune din pod, făcute din toamnă, să dea colindatorilor să fie de ronţăit.

*

La vremea potrivită, se-auziră în fata ogrăzii clinchete de clopoţei, glasuri şi râsete de copii.

Moş Petre ţâşni ca un flăcău să le iasă înainte  urătorilor şi să-şi stâmpere zăvozii.

Dar câinii, care bătuseră câtva, stăteau liniştiţi în aşteptarea stăpânului, bucuroşi chiar şi ei de freamătul plăcut.

Văzându-l pe gospodar, ceata începu colinda cu mare tragere de inimă :

–Bună dimineaţa la Moş Ajun !/ Am venit şi noi odată/ la mulţi ani cu sănătate/ Domnul Sfânt să ne ajute/ la covrigi şi la nuci multe!/ Bună dimineaţa la Moş Ajun !/Această seară e pentru noi/ cea mai frumoasă dintre sărbători,/ căci noi cu toţii venim acum,/ să vă urăm de Moş Ajun !/Ne daţi ori nu ne daţi? Ne daţi ori nu ne daţi? Ne daţi, ne daţi?

Ieşise, între timp, şi muica Sofica, purtând un sumănel în spinare, veselă nevoie mare şi cântând laolaltă cu picimea.

Când isprăviseră, le dărui fiecăruia nuci şi covrigi, semn că pot să mai zică vreo colindă.

Urătorii dădură iar glas :

–Bună seara la moş Ajun!/Am venit şi noi o dată,/la un an cu sănătate/ şi la anul când venim/ sănătoşi să vă găsim,/ cu paharul plin de vin, /pe fundul paharului,/ floricica Raiului !/ Bună seara la Moş Ajun!

Când sfârşiseră, tăcuseră cu toţi stând smirna.

Din ceată se desprinsese un ţângău mititel şi rotofei, înfăşurat într-o blană miţoasă de oaie şi dat cu tăciune pe obraji.   

Înaintase binişor spre gazde şi-ncepuse o strigare :

-Rămai gazda sănătoasă/ în căsuţa cea frumoasă! De urat, am mai ura/ dară vine noaptea grea/ şi lupanii pot să iasă/  ca să urle la crăiasa/  Lună care iar apare/ ca s-asculte  la urale! Rămâneţi dară cu bine!

Moş Petre le  mulţumi de colindare :

-Să fiţi şi voi sănătoşi, că v-aşteptăm tot voioşi !

În urmă, îi dădu vătăşelului sacul cu darurile  de la Moş Crăciun şi le ură de bine la drum!