Vergelul

Vine Antonel pe la mine pus pe treabă pe la-nceptul lui Undrea c-o propunere sui-generis pentru trecerea dintre ani.

Dar, până să-mi zică ce şi cum, o dau eu pe-a firoscosului şi-i pomenesc de Serbarea Vergelului, întâlnită şi azi prin zona transilvană.

-Ce-o  mai fi şi asta?! se intrigă nepotu-meu, holbându-se la mine şi bănuindu-mă gata de vreo şotie…

Vreo străvechime, ca şi unele cuvinte dialectale, că, mi-amintesc din liceu, cât de buni păstrători ai vorbelor româneşti dintâi sunt cei de peste Carpaţi, nu?!

-Ai nimerit-o, copile! Ştiam eu cui m-adresez, îi confirm aprecierea mea, dar pe-un ton cumva dubitativ…

Această sublimă vechitură este, dacă vrei, o corespondentă a Revelionului modern, căci se petrece la-ntâlnirea dintre ani!

Are o încărcătură augurială exclusiv pentru tineri, întrucât ceremonialul simbolizează o prevestire a viitorului marital, adică, ce fată şi ce băiat au sorţi de-a  nunti in anul ce vine… I se mi zice talpa căsătoriilor, adică începutul dragostei între feciori și fete…

-Ei, bunicule şi mata?! Ce, se-arată vreo ursitoare cumva?! nu-i veni să creadă băiatului.

-Aici, intervin eu, rolul prezicătorului îl are un flăcău ales mintos, care ştie multe..

E Vergelatorul, căci mânuieşte instrumentul farmecelor, o vergea, adică o nuia  de amestecat într-o bute mare plină cu apă neîncepută lucruşoarele date chezăşie de fete şi de băieţi, după  masa şi dansul într-o sală încăpătoare, deţinută de-o fată care a trecut şi ea prin asemenea alegere.

-Ei, ce de năimiri tradiţionale mai avem şi noi, românaşii! zice fără falsă modestie nepotu-meu.

Tare-aş vrea să văd cu ochii mei petrecerea de care-mi zici!

-Aşa, poate, ţi-ai afla şi tu aleasa?! îl sâcâii eu, doar mi se ivise ocazia…

Şi unde nu-ncep a povesti văzându-mi nepotul gata s-asculte, deşi vremea basmelor i-a trecut tare de mult…

*

… În seara din urmă a vechiului an, satul cel cuminte e cuprins de vâlvoră.

Fete şi flăcăi, înţeleşidin timp, păşesc grăbiţi, că la o casă de fată Vergelul i-aşteaptă! Va-ncepe năvalnic pe la miez de noapte, cumpană-ntre ani.

Vergelatorul, ales pe sprânceană, e arătos şi mintos,  cunoscând multe din auzite, din cărţi citite, istorice sau sfinte.

În sala cea mare a casei, lângă un perete sunt fetele frumoase, sănătoase, vrednice gospodine, bucătărese pricepute, dansatoare neîntrecute, cântăreţe cu har, de greul vieţii neavând habar, încoace pornite să-şi afle ursite.

Aduc, pe băieţi ca să-mbune, mâncăruri străbune, meşterite în cuptor ori pe plite, turte cu nucă şi miere, s-atragă dinspre dânşii laude multe şi drag de unire.

În preajmă, se află flăcăii de-nsurat. Îs făr-de păcat,  aşa  de  frumoşi la chip, la trup, la purtare, fiind o încântare seama să le iei.

Ei aduc vin în ploşti pictate şi-n gând mângâiate, ca să nu se  spargă,  până  le-or vărsa în căni smăltuite, de băut cuminte după ce-or mânca şi or şi juca fetele-ndrăgite, de la hori ştiute.

Lăutari vestiţi pe strune dau drumul la cântec de dor, cât tinerii gustă şi din mâncare, şi din încântare, şi din băutură…

La cumpăna dintre ani, lăutarii înstrunează melodii fierbinţi, pentru  hore iuţi, toţi ca să asude şi de oboseală şi de bucurie, tinerii să iasă în curte la aer curat unde, îi aşteaptă flăcăul-Vergel lângă un ciubăr uriaş cu apă ne-ncepută în care s-arunce câte-un lucruşor  tare drag lor,   

Ei nu-i văd chipul vergelatorului, că-i ascuns sub albă pocladă… şi, ca o stafie, mormăie-o magie, mestecând cu vergelul odoarele date şi-n apă muiate…

Toţi sunt ca vrăjiţi, cu ochi-aţintiţi aşteptând cuminţi ca să le urseze de bine sau rău, după capul său… lucrul când va scoate din vrăjitele ape…

Mintea sa îi merge… nu poate culege lucruri însoţite de rele cuvinte, aşa că rosteşte doară de bine s-aibă orişicine în anul ce vine, să se înnoiască, să se-nfericeasca de sănătate, de bogătate şi de o iubire fără mărginire!

Le zice pe dată tot ce i se-arată, ce băiat şi fată fac nunta îndată ori ce peţitor va veni cu dor înspre o Marie, c-o vrea de soţie!

Când a terminat de înşirat prevestirile şi vestind iubirile, el se dezveleşte, din poclada iese, în horă se prinde, să se răsplătească pentru c-a ghicit un an care vine cu faceri de bine, cu roadă bogată la câmp şi în soartă, răul să se uite, c-aşa e cuminte!

*

-Vai, vai, bunule! Ce bine le zici… Mi s-a părut c-aud un rapsod din Țara de Sus! Chiar a fost frumos! mă încredinţează Antonel în vreme ce meştereşte ceva la smartphone.

Află, îmi spune, te-am înregistrat… un fel de podcast! Să-mi trăieşti, bunule şi în anul care vine să ne fie numai bine!