Poştaşul

Fusese o mângâiere pentru comunitate! Îl salutau cu drag toţi cei cărora le dusese misive.

Se plimba mult… şi din reflex mergea, şi de plictiseală!

În ziua pensionării, primise de la colegi un baston c-o rondă măciulie de-argint. Acum nu se mai despărţea  de-acesta, devenit permanent însoţitor în preumblările sale.

Petrecea în Crângul Dorului, grădina publică a urbei, un crâmpei din codrii străvechi ce-nstăpâneau cândva pe-aici.

Locul, acoperit de copaci şi seculari, şi mai noi, îl vrăjea! Pentru el era o pădure ale cărei sonuri îi aminteau vârstele, visele…

Mai atrăgător se-arăta covorul foşnitor toamna, când rostea, parcă, altă poveste ori de câte ori îl răscolea cu paşii.

*

Într-o ruginie dimineaţă, poştaşul zări pe-o alee un plic lung, cândva galben, acum pătat de ploaie şi vânt.

Deşi întreagă, sărmana copertă îşi prăpădise însemnele. Nici o adresă, doar vagi urme ale însemnelor serviciului poştal din localitate!

Dacă totdeauna respectase confidenţialitatea scrisorilor, acum hotărî să deschidă plicul totuşi…

Avu surpriza să afle din puţinele vorbe un mesaj aşternut cu zece zile înainte:

<<Ţi-aminteşti oare? Urcaţi în Turnul Cetăţii, mi-ai arătat casa voastră. Cât mi-a plăcut! Grozavă părea cu silueta subţire a campanilei înţepând bolta cerească!

Culmea! Din ea orologiul împrumuta zărilor ora! În jur, puzderia de clădiri joase părea nevolnică…

Şi, pe când îmi vorbeai, te-asemuiam semeţului înveliş, aspirând s-atingi cerul.

Tare-mi plăcea înscrisul năzuinţelor tale! Temeritatea mă contamina! Şi am înţeles că, dacă te urmez, poate aveam să supravieţuiesc…

Dar am fugit din viaţa ta… Despărţire fortuită şi dureroasă pentru mine… petrecând răstimpul în lupta cu o boală sâcâietoare, înverşunată…

Sunt în aşteptarea unui edict medical! În trei zile voi şti de voi porni în marea trecere au ba!

O întâlnire cu tine la Turn ar fi victoria mea asupra încercărilor! Să ne vedem, deci, în amurgul ultimei zile din luna aceasta!

De nu ajung, voi păstra credinţa regăsirii noastre   într-o altă viaţă!… D. >>

*

Cum a doua zi era hotărâtă întâlnirii celor doi, poştaşul, înger păzitor, urcă în Turn şi, culmea, identifică în zare semeaţa clădire a destinatarului.

Găsi şi putere să bată la poarta ei cu fierbinte chemare! Zăbovi-ndelung aşteptând să i se deschidă. Dar, zadarnic…

În seara târzie, strecură-n cutia poştală misiva, simţind cum îl dor şi inimă, şi gând.

*

Sfârşit de neizbânda-ncercată, poştaşul porni spre casă, neobservând că-şi rătăcise bastonul. Vrăjita măciulie strălucitoare continuă să bată în poarta casei toată noaptea, spintecând întunericul cu o geană de speranţă spre un mâine al celor doi uniţi în scrisoarea pierdută…