PASTEL

Read Full Post »

ŞI-AM VREA IUBIRE SĂ PRIMIM

Îmbătrânim, ne scofâlcim

Şi tot dăm semne că murim

Şi numai noi ştim ce gândim

Când cu prezenţa vă jignim.

Şi cei mai slabi ne prăpădim

De ce angoase vă stârnim

Şi asta, fiindcă vă iubim

Pe voi.Copii, când vă privim,

E un fapt cert, întinerim.

Iar cei mai tari ne amăgim

Că severi mai putem să fim

Iubirea să ne-o tăinuim

Cu dor în ochi, de vă stârnim

Priviri şi vorbe cu venin.

Şi, de în urmă-ne privim,

Să fim ca ieri, noi jinduim

Plăcuţi la chip, să strălucim

Declinul să nu v-amintim,

Căci vă iubim, da, vă iubim

Şi-am vrea… iubire să primim.

Read Full Post »

SALVAREA

Trăise ca un luptător.

Şi învinsese mereu,

Chiar de stavile îi ceruseră

Zbateri îndelungate,

Căci puterea i-o dăduse

ATOTPUTERNICUL.

Cu ajutorul LUI, doar aşa

Trăise.Şi viaţa,

Ca o provocare,

Îi desţelenise mintea,

Ascuţindu-i-o,

Îi modelase sufletul,

Înnobilându-l.

Trăise. Învaţase multe

De la alţii,

Din propria-i experienţă,

Dar câte nu-i erau

Încă neccunoscute!

Uneori, îşi imputa

Că ştie prea puţin,

Mai nimic!

Şi, ca un făcut,

Tocmai atunci,

Se întâmpa

Să iasă dintr-o

Cumplită dilemă.

Şi, atunci, renăştea

Ca să trăiască,

Să afle tot mai multe.

Trăise. Cei din preajmă

Îl credeau înţelept,

Dar el ştia că nu e aşa!

Şi, cel mai mult,

Îl contraria

Cum trăiesc unii

Doar mânaţi de instincte

Ori prin mimetism?!

Nici tânăr fiind,

Nu înţelesese

Şi nici acum,

La vârsta senectuţii…

Trăise, s-ar putea zice,

Ca şi candi-ar fi dovedit

Lui ZEUS ce a făcut el

Cu scânteia luată

Din focul furat

De PROMETEU

Pentru oameni.

Trăise şi, deşi fusese

Un învingător,obosise.

Sau tocmai de aceea?!

Se simţea împovărat,

Mai mult, de ce nu ştia,

Decât de cele aflate.

Trăise în respect

De sine, de ceilalţi

Şi în smerenie

Faţă de Dumnezeu,

Îndemnând şi pe alţii

La asemenea umilire.

Doar acum, când se insinua

Trecerea DINCOLO,

Se  simţi răzvrătit

Reproşând lui ZEUS

De ce-a lăsat

Să scape lumină,

Dacă-i ştia dualitatea?!

Şi abia gândul încheiat,

Se trezi că sub el

Se ridică un rug,

Iar o voce de tunet

Îi spune ferm

Să-şi dea foc rugului

De care e legat.

-Se gândi :

Şi, neaprins,

Cum a fost,

Tot l-a mistuit…-

Şi, în locul răcelii MORŢII,

Simţi cum o dogoare

Îi învăluie fiinţa.

Abia avu timp

Să strige,,Indurareee!’’

Că scânteia minţii

Îl salvase, printr-un subterfugiu,

De ce se temea acum :

Frigul  MORŢII.

Read Full Post »

PLOAIE

Ai venit şi cazi într-una

Fiind un semn autumnal

Însă mie mi-e tot una

Mi se pare chiar banal

Să te simt dată prin sită

Doar de mângâieri avidă

Ori să ne ocheşti cupidă

Cu stropi- gloanţe, ispitită

Pentru-a ne mura total.

Ce e fast şi pentru mine

-Si îmi pare amical –

E că de la tine vine

O schimbare-n areal:

Năuceşti firea, ştii bine,

Cu  al apei glacial.

Făcând-o ca  să suspine.

După somnul ancestral.

Şi, când treci, eşti regretată.

Că benefică ai fost,

Toţi, pe faţă.o arată:

Şi ploaia îşi are rost !

Read Full Post »

OPTICĂ

Ca şi naţia tuciurie

Biata cioară, să se ştie,

De toţi e repudiată

Şi azi că şi altădată.

Nu am vrea ca să dispară

Ori să plece-n altă ţară,

Doar să plece  prin câmpii,

La vatra ei, de ani, mii!

E tot neagră şi cernită,

Cu penajul ei, morbidă,

Prin lugubrul croncănit

Predispune la jelit.

Mătăsoasă la penaj

Ea traieste-n anturaj

Şi din câmpul de la ţară

Se mută în Capitală.

Nu se vede timorată

Precum fuse altădată,

E prin parcuri şi pe străzi

În căutare de prăzi.

E prin pieţe, e pe bloc,

Oriunde găseşte loc,

Că e azi democraţie

Pentru cioară, să se ştie!

Şi e tare dezinvoltă

Rar mai zboară înspre boltă

Azi planează jos de tot

Pretutindeni e-al său lot,

Luat cu japca de curând

De la cine e flămând,

Vrăbii ori câini vagabonzi

Să n-ajungă rubiconzi.

Cum doar ea ar vrea să fie,

Să trăiască ani o mie,

Mâncând numai proteine

Lăcomia să-şi aline.

Omul, fiinţă înţeleaptă,

E acuma în derivă

Şi de cioara cea parşivă

Ar vrea să scape îndată:

Ea să plece la câmpie,

-Rozătoarele o-mbie-

Să facă deratizare

Ca să aibă de mâncare

Ori  ploaie să prevestească

Ca pământul să înmoaie,

Cu-ale apelor şuvoaie

Când ţarina-i ca o iască.

I-ar mai sta chiar binişor

Să găsească viermişori

În pământul afânat

-Nainte de semănat.

Ori cu ciocul  ei să cate

Rădăcinile uscate

Că-i priesc, ştiut e bine

De noi toţi, de orişicine !

Însă cioara e perfidă

Şi, în lenea-i, e avidă

Să rămână în cetate,

Că aci are de toate

Şi mâncare, şi sălaş,

De-aia vrea ea la oraş

Cam uită, aşa se pare,

Ce origine îşi are!

Read Full Post »

ERORI, EŞECURI, EREZII

Erori, eşecuri, erezii

Se-adună an de an, zi după zi.

Doar de nu vrei, nu-nţelepţeşti

Şi ţii morţiş să fii cum eşti!

Se-adună an de an, zi după zi,

Iar tu acelaşi cum să fii?

Căci forfecat de cei mişei,

Eşti când pigmeu, când printre zei.

Doar de nu vrei, nu-nţelepţeşti,

Rămâi mereu aşa cum eşti!

Să fii mai bun, cine te-nvaţă,

Îţi e destulă doar o viaţă ?

Şi  ţii morţiş să fii cum eşti?!

De te-ai schimba, cum socoteşti

C-ai accepta: să fii mai bun ori dimpotrivă ?

Nu-ţi poţi răspunde! Eşti în derivă…

Read Full Post »

DAR DE TOAMNĂ

Doamne, cât eram de tristă

Ieri, după amiaza mare

Când veneam de la plimbare

Ştergând ochii-mi c-o batistă!

Şi cădea, de zor, o ploaie

Rece, rea, insidioasă

Spălând în rafale droaie

Silueta-mi…cuvioasă.

Şi, cum îmi plângeam de milă,

Un cioroi veni c-o nucă

Lângă mine, pe-o ulucă

Udă, veche şi gracilă .

Mă oprii să îl privesc.

El nu se temu de mine,

Fiindcă îi părea firesc,

Nuca vrând să şi-o termine.

Îl ţintii cu o privire

De scăpă fructul pe jos.

Îmi e, zău, acu’ ruşine

Şi de el, ca şi de mine,

C-am acţionat odios!

Cum pusei mâna pe nucă,

Suferinţa-mi zăbăucă

Dispăru.Cu o mână radioasă

Îmi privii egoul drept :

Nuca mă salvă de-angoasă

Faptul este lucru cert!

Când dădui să desfac nuca,

O minune eu aflam,

Căci, în loc de miez, năucă

Un răvaş ea ascundea :

Era scris în clar şi-aldine

Titlul ce aveam  a da

Cărţii ce voi publica.

Ce mai, îmi spunea de bine!

O morală s-ar impune

Fiindcă darul te dispune,

Caută-l chiar şi pe drum

Şi fă rost de el oricum!

Read Full Post »

AUTUMNALĂ

Septembrie – auriu de puzderie;

Toamna – ţinută gravă de doamnă;

Soare palid – organism traumatizat;

Câmpuri – mirişti înnegrite;

Pieţe – muşuroaie avide;

Străzi -vânzoleală plenară;

Cerul – un domn onctuos

Ambianţa – cât e de necesară,

Ca toţi să visăm iar la vară.

Read Full Post »

CHEMAREA BUNILOR STRĂBUNI

Chemarea bunilor străbuni

Am ascultat-o ca nebuni,

Ne-am avântat spre ancestral

Şi într-un flux vehicular

Cǎlǎtorit-am spre trecut

Şi-nspǎimântaţi de-atât tumult

De umbre ne-am apropiat

Şi într-atât ne-am informat,

Încât la-ntoarcere, veniţi,

Am fost pe dată mai porniţi

Să dovedim că cei ce-au fost

Fără de noi n-au nici un rost,

Că, referiţi doar la prezent,

Trecutul lor e un fapt cert.

Iar culpa-ne e obiectivă

-Fǎrǎ a fi o invectivă

La cel trecut ori la prezent –

Căci homo ludus nu-i absent,

De homo sapiens preluat

El, bietul, a evoluat!

Omul şi umbra tot vor fi

Cât omenirea va trăi!

Read Full Post »

O FELIE

Ieri îţi ceream

O felie de viaţă.

Mi-era foame

Şi tu aveai

Mai multe,

Calde, albe,

Aromitoare…

Tu ai zâmbit

Aproape afirmativ

O frântură de timp.

Apoi le-ai privit,

Ţi le-ai luat

Şi-ai fugit. . .

Azi ai revenit

Cu aerul

Unui om hămesit

Şi-mi ceri

Tu o felie?!

Pot să-ţi dau

-Ce atunci eu am luat-

Seminţe de mac,

Să adormi

Şi să uiţi ANI !

Read Full Post »