La ora de compunere,
ÎNVĂŢĂTORUL ne-a cerut
să ne imaginăm
ce-am vrea să devenim.
Pe cei mai mulţi
sarcina îi amuză,
că le părea un fleac
autodefinirea pretinsă.
Unul s-a văzut OCEAN
şi o eternitate avea
să fie sfârtecat
de uragane.
Altul s-a definit
fir de nisip
şi noian de vreme
a rătăcit între cer
şi pământ.
Careva s-a văzut MUNTE,
rămânând perpetuă
coloana între cer şi pământ.
Şi, aşa, pe rând,
s-au imaginat
REPTILE,
PĂSĂRI, FIARE
Şi câte şi mai câte…
Numai eu m-am vrut OM.
ÎNVĂŢĂTORULUI i-au plăcut
alegerile noastre
şi, zâmbind către sine,
(ştia EL de ce !!!)
ne-a îndrumat spre case.
Nici nu plecaserăm bine,
că fiecare ne-am pomenit
ce scriseserăm.
Toţi se făleau cu opţiunile.
Fiindcă eu ajunsesem
un banal bulgăre de tină,
ceilalţi m-au luat în derâdere.
Eu nu m-am exprimat,
tăinuindu-le că
bobului de tină
i se inoculase scânteia
ce permanent
îi va lumina fiinţa.
Am început
să trăiesc,
am chinuit
să mă cunosc
şi să-i descifrez
şi pe ceilalţi.
Credeam că sunt
fericit, dar, nu!
Într-o zi, gândul meu
şi-a clamat dreptul
de a fi liber,
aşa că s-a sumeţit
spre EL, spre ÎNVĂŢĂTOR.
Acesta, respectându-i alegerea,
i-a cerut o altă compunere.
Şi, de atunci, se roteşte
prin UNIVERS,
căutând soluţia…
ANGELA DINA 