Către Ţara dimineţilor liniştite
Arunc un Curcubeu,
oniric pod ce să lege
al fiinţei mele zbor
de sufletul bănuit pereche
al unui îndepărtat popor.
Prefirând printre degete
culorile din cufărul
ochilor de minuni găsitori,
în Curcubeu am însăilat comori:
ALBASTRUL vibrând urzeşte
tăria metalului rece
din care firul dat să ne lege
prezentul şi umbrele este făcut.
Apoi, culoarea vieţii din vis
e falnicul ROŞU aprins,
focul minţii însetate
de-aflat neştiut, în dor stins.
Se-aşterne blând la rând
GALBENUL pământului moale,
de hrană şi viaţă vechi dătător
şi al plecaţilor umil păstrător.
Pe geana deas-a nopţii,
se strecoară-ncet
dintr-al culorilor sipet
NEGRUL aducând pe val
lemnul, purtător secular
de corăbii ale păcii
încărcate de har.
Cuminte, ALBUL răzbate
ridicând peste toate
în fum argintiu nelumesc
aerul pur, izbăvitor
de cele mai grele păcate.
Cu sensuri noi îmbogăţit,
Curcubeul mă poartă
spre acest popor hărăzit
să mă facă să cred
c-a doua oară m-am născut
sfărâmând porţi d-elizeu,
aflându-mi şi CASA,
demult rătăcită,
undeva… la est de sufletul meu.
ANGELA DINA 