Acolo, în Munţii Zăpezii, în nord,
nestingherită o pasăre sălăşluia
cuibărind, hrănindu-se, spre tării
înălţându-se mulţumită de ea!
O întrecere între Ceruri, un joc
pornit a-i proba trăinicia
făcu, în zori,
când pasărea fâlfâi spre izvor,
ca aceasta cu grozavă uimire să afle
că al său gât îi purta, vai, două capete!
Şi n-ar fi fost nimic,
dar capul dinspre uscat
începu să-i caute pricină
capului dinspre mare,
ameninţându-l că-i ia tăria soarelui
ori că-i închide poarta ţărmului…
Şi-acum sunt în sfadă cele două capete:
gânduri ucigaşe îl bântuie pe unul,
zvon de-nfrăţire pe celălalt…
Ce chin pe bietul trup!
Un cap îl trage spre moarte, altul spre viaţă
şi dimineţile liniştite se tulbură cumplit…
Inima păsării, obosită, se-ntreabă:
până când?!
ANGELA DINA 
Lasă un răspuns