Miraza

-Nu-mi spune că te duci acolo! îi tăie Sandu calea, dar nu şi avântul când îl văzu.  

-Sal’tare amice! Şi cum de n-aş face-o? îi replică acesta gâfâind uşor, scările metroului nefiindu-i prielnice.

Sunt pensionar! Am timp berechet şi acces liber oriunde în limita locurilor! îi pară Gabi săgeata de vorbe către sine-aruncată. 

Îşi deschisese de câteva zile porţile un spaţiu destinat celor de vârsta a treia.

Fiecare în parte şi-ar fi dorit să vadă primul ce-ar putea face în locul respectuos botezat La Seniorul!

Şansa lor fusese că se-ntâlniseră neprogramat, putând să descopere ensemble şi mai repede ce-ar fi fost de ştiut.  

Ca s-ajungă la locul cu pricina, se impunea să treacă podul şi să intre în parcul urbei.  

Atenţia le fu viclean atrasă de o mulţime eterogenă.

Reprezentanţi ai ambelor sexe din diferite categorii sociale, mulţi pezevenghi, toţi cu feţe hlizite, se-nghionteau spre ceva care le stârnea curiozitatea.  

Dinspre centrul insolitei întruniri se-nălţau către cerul dimineţii vernale când şi când luciri argintoase.  

-Ce să fie, Sandule, tumultul ăsta? interogă mai mult retoric Gabi din spatele ochelarilor săi cu sticle groase, realizând totuşi în sine că nici întrebatul n-ar fi avut habar.

-De-unde să ştiu? se arătă vexat fără sens amicul.

Măi, înfometatule de cancanuri! Holbează-te şi tu mai bine, doar eşti cât Gogea Mitu de lung! îl sfătui el sufocat  de-aceeaşi ciudă pe statura sa din economie.

De astă dată nu se mai autocalmă cu aprecierea știută că ce-i preţios e mic! Nu! Era ţâfnos! Şi aşa voia să rămână!  

În fine, dădură cu ochii de-o drăcie de panoplie, un curios şi hibrid aranjament de… cioburi!

Câteva sute de spărturi argintii erau etalate pe-o tablà pe trei picioare, uşor înclinată spre faţă, oferindu-se mai mult sau mai puţin atrăgătoare.  

Cei doi amici rămaseră cu gurile căscate ca nişte inocenţi şcolari la cine-ştie-ce şaradă vizuală supusă descifrării de învăţătoare.  

Dintre ajunşii-n faţă, se retrăgeau blazaţii sau lehămetiţii de-aşa ofertă. Cioburile erau de vânzare?!

Cuminţiţi de ani mulţi, cocârjaţi de boli ori de lipsuri, aşteptau la rând numai cei vârstnici.  

-Dar ce folos găsesc ei într-asta?! se-ntrebă Sandu, întrucâtva înmuiat de insistenţa celor hotărâţi la aşa negoţ.  

-Mai mare uimirea! îndrăzni încetinel un răspuns Gabi.

Din rând se desprinse, în sfârşit, un recent posesor al unei fărâme de mirază. Zăbovise, deh, ca tot bătrânul, dar, tentat, achiziţionase o bucată din lăudata marfă.  

Se dădu deoparte, privi în ciobul din podul palmei şi-un zâmbet larg, mulţumit îi umplu chipul.  

Curios nevoie mare, Sandu, trăgând cu ochiul, se-arătă atât de mirat încât strigă-n gura mare:  

-Minune! Şi râse cam stânjenit nevenindu-i să dea glas constatării. Să fim purtaţi pe tărâm de poveste?! Ori visez?!  

-Dar ce văzuşi, omule? Ce te-apucă?! întrebă Gabi.

-Bunicul ăsta, uzat, prăfuit, e curios reflectat în oglinda din mână! Are ochi luminaţi, frunte lipsită de riduri, păr bogat şi chip de flăcău numai zâmbet!

L-a văduvit miraza de bătrâneţe! exclamă gâtuit Sandu, grăbit să devină și el cumpărător…