Zilele trecute, mi-am întâlnit un confrate. Frecventează cenaclul <<Senescenţa literară>>, publicând arar câte-o cărticică la editura cu acelaşi nume.
Diminutivez denumirea volumului nu drept desconsiderare valorică, nu, ci pentru că-şi tipăreşte scrisul exclusiv în ediţie bibliofilă!
Nu m-am preocupat indiscret de acest aspect, dar păcătosul ego mi-a insinuat că astă graţie luxoasă a volumelor poate ascunde ceva, precum machiajul actorilor sau al femeilor… imperfecte facial și nu doar…
Ştiu că l-am repezit, inhibându-l pe viitor să mă instige în această direcţie.
-Salve magister, mă onorează, deşi sunt mai novice decât el, binişor…
-Salut, salut! mă bucur şi eu de ocazie şi dau să-l mustrez, a câta oară, pentru magister, dar n-apuc s-o fac…
-Cum să nu te ridic în slăvi, când scrii bine, ai stil personalizat, recognoscibil şi-n texte fără semnătură, de-şi aruncă cititorul privirea?!
Și, unde mai pui, ai atâtea premii, care-ţi certifică valoarea ș.c.l… în fapt, văd in tine adevarat dascăl, artist al cuvântului, profesor de arta frumosului scris!
Când îl aud, mă-nfior, nu alta! Doar că ne ştim colegi de breaslă de multă vreme şi-am absolvit aceleaşi şcoli, la ceva distanţă de timp, nu mă supăr capital şi-l absolv apriori de vină!
Totuşi, a fost cândva respins pentru adresare, căci i-am zis în faţă c-aş prefera să-nfrunt băşcălia mai degrabă decât calomnia!
Invitat la un pahar, dumnealui, a ţinut să-mi lămurească salutul ca simbol al aprecierii valorii mele de scriitor, rugându-mă să nu-i fac pricină pentru aşa reflex condiţionat…
Cât am rezonat, omul meu şi-a cercetat SMS-urile, căci graţie acestui tic al dumisale mi-am permis voiajul mental…
Eu, terminând înaintea lui, m-apucasem să-ncerc a desena cu bastonul un cap de maimuţă în maniera lui Mr. Doodle, tentativa complicată şi durativă, finalizată, însă, înainte ca mon ami să mântuie şirul mesajelor!
Într-un timp, şi-a dat seama că-l aşteptam, încercând să se disculpe:
-Erau de la cititori… impresii, ştii… lăsate de recenta mea semnătură pe-un volum de poezii…
Şi, ce să vezi, vor să ne-ntâlnim in corpore la terasa <<Apogeu>> de la etajul unui bloc ultra de 30 de caturi, să ciocnim câte o băuturică şi să dau autografe acelora care-au cumpărat cartea după lansare…
Ce să fac?! Să mă duc, deşi mi-e teamă de-atâta succes şi de… brrr… numărul etajelor?!
Nu ştiu de reţii c-am acrofobie?!
Pripit ca mereu când am de-a face cu infatuaţi şi aroganţi, răspund contra cronometru ca să scap de orice obligaţie:
-Nimic mai simplu, colega! Foloseşte gadgetul recent apărut pentru înlăturarea acestui disconfort… S-a pus în vânzare la magazinele cu aparate medicale. El, sigur, te va lămuri privitor la dimensiunile faptelor și locurilor pe care le percepi acum urieșizate, n-ai nici o grijă!
-Ei, nu mai spune?! se-nfoaie de fericire naivă insul.
-Da! Sunt ochelari pentru realitate virtuală! Cu ei, suferindul este pus în situaţii, care-n viaţa reală l-ar expune la profundă anxietate!
Încearcă-i, deci! Sună-mă, să-mi confirmi dacă sfatul meu ţi-a folosit! adaug şi fac paşi să scap de… Salve magister!
Deși nu merită efortul, am ceva mustrări c-am fost cu el mefistofelic…
Mă îngrijorează și faptul că el ar putea suferi profund percepând la valori micșorate și evenimentul, și blocul, dar și însemnatatea recentului volum!
ANGELA DINA 
Lasă un răspuns