Cămila

Arif simţise vâltoare şi în minte, şi în suflet când conducătorul tribului supus îşi purtase prin faţa lui, drept răscumpărare, cămilele meşteşugit grijite, prinţese mândre în pulberea nisipului!

Beduin cu sânge iute, cernând prin braţ deşerturi, Arif mânuia sălbatic încovoiata sabie doar bogăţii s-adune.

Pierdută-n mulţimea înspăimântată şi curioasă, Salma, fecioara supusului Behar, părea şi ea vrăjită de harul tatălui său, uitând clipa neprielnică!

Tot iscodind, Arif zări fata cu ochi fierbinţi de abanos… Înmărmuri dorindu-şi pe dată s-o cunoască.

Behar, simţind primejdia ce se-abătea asupra fiicei lui, se-amestecă în turma-i preţioasă. Ridică pe dată un val de nisip strălucitor, bolborosi o cântare anume şi…

În faţa lui Arif crescu din nimic o cămilă fermecată, de mii de ori mai mândră decât suratele din preajmă.

Creatura îşi mişca în dans unduit măreţul cap, părul scurt îi lucea precum argintul… din ochi îi curgeau şiraguri de perle scânteinde… prin freamătul nărilor trimitea ameţitoare boare de smirnă! Şi căpăstrul? Era-nmpletit din boabe, mii de boabe de tămâie! Iar, mai presus, cocoaşa se-arăta-ncrustată cu pietre nestemate!

Dorinţa pentru copila lui Bahar dispăru din mintea lui Arif!

Îngenunchie îndată cămila-minune, se aruncă în spinarea ei şi se porni pe colindat, risipind în vârtejuri nisip sub recea boltă înstelată.

După ce preţ de un ceas cutremură deșertul cu a sa furtună, Arif hotărî să-şi stâmpere iureşul într-un popas.

Dar, nici nu i se-nfiripă bine gândul, că-l și prinse durerea… în chingi grele îi fu strânsă vrerea.

Strigă Arif şi-n loc de glas un muget auzul îi răpuse, iar o cumplită lovitură în coaste îl pătrunse!

Peste o clipă lungă, înţelese că soarta i s-a schimbat: el, prinţul falnic, arab de foc, fusese aruncat de-o vrajă în stârv de dobitoc. Iar animalul cel înşelător părea că-l călăreşte acum. Ce groaznic viitor!

*

De-atunci, o rugă-muget se tot prelinge neîntrerupt din gâtul celui năpăstuit: Ai milă de biata-ţi cămilă!

Şi, imediat, un cuget spre Tării zadarnic e săltat: Ce-i, oare, mai de nesperat ca mila unui arab neînduplecat?!